Românul Cornel Amariei, inventatorul ochelarilor care îi ajută pe nevăzători să se deplaseze, finalist în Global Business Hall of Fame

Data publicării:
cornel amariei
Cornel Amariei, inventatorul ochelarilor care îi ajută pe nevăzători să se deplaseze. Foto: Captură Digi24

Românul Cornel Amariei, fondator al companiei .lumen, se află printre cei cinci finaliști ai programului Global Business Hall of Fame by JA Worldwide, la categoria inovatorilor, potrivit Start-up.ro. În cadrul .lumen, acesta creează ochelari inteligenți pentru a reda persoanelor cu probleme de vedere o viață cât mai simplă și bună.

Programul Global Business Hall of Fame prezintă antreprenori de top și lideri din toată lumea ale căror invenții pot aduce schimbări importante în viața noastră.

Printre cei care au câștigat de-a lungul timpului această distincție se numără Estee Lauder, David Ogilvy sau Levi Strauss. Programul are loc din 1976 și a inclus în Business Hall of Fame peste 247 de laureați.

Anul acesta, Global Business Hall of Fame are cinci finaliști în zona inovatorilor și patru din zona liderilor, din țări precum România, Zimbabwe, Australia și multe altele.

Cei nouă au servicii precum aplicații, ochelari inteligenți, turism eco, securitate sau un marketplace pentru freelenaceri.

Câștigătorii care vor fi incluși în Global Business Hall of Fame vor fi anunțați la finalul lunii mai.

Citiți și: Tânărul român care vrea să redea independența nevăzătorilor. Motivul înduioșător din spatele invențiilor sale

Cu ce se ocupă compania .lumen

Proiectul .lumen este dezvoltat de o echipă formată din peste 30 de experți din domenii diferite precum inginerie, științe, psihologie, design industrial sau business development. .lumen este fondat de antreprenorul Cornel Amariei, CEO, (fondator, fost Head of Innovation în cadrul companiei Continental Automotive Systems) și Gabriel Chindriș (CTO), conferențiar în cadrul Departamentului de Electronică Aplicată al Universității Tehnice Cluj-Napoca.

Aceștia au creat ochelarii care permit persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere o mobilitate mai bună, ajutându-le să aibă acces mai ușor la educație și apoi la locuri de muncă, contribuind astfel la îmbunătățirea vieții lor sociale.

„În lume sunt peste 40 milioane de nevăzători și singura soluție de mobilitate avansată este câinele ghid. Din păcate, un câine ghid este extrem de greu de întreținut, costă între 30 și 60 de mii de dolari antrenamentul. În acest moment, la nivel global, sunt doar 28.000 de astfel de câini”, spune Cornel Amariei, CEO .lumen. În practică, .lumen îndeplinește aceeași funcție ca un câine ghid pentru nevăzători, însă la costuri mult mai mici, fără să necesite același grad de îngrijire. Dacă antrenamentul unui câine ghid durează ani de zile, ochelarii pot fi produși rapid, în serii mari, la cerere, scrie Start-up.ro.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei