Povestea tânărului abandonat lângă un tomberon care a ajuns milionar: Mi se spunea „copilul din gunoaie”

Data publicării:
freddie figgers pozeaza langa dispozitive inventate de el
La 31 de ani, Freddie Figgers este milionar, după ce a patentat și vândut mai multe invenții în domeniul tehnologiei. Foto: Profimedia Images

La 31 de ani, Freddie Figgers este milionar, după ce a patentat și vândut mai multe invenții în domeniul tehnologiei. Povestea lui a început însă lângă un tomberon, unde a fost abandonat la doar două zile de la naștere. „Nu lăsa împrejurările să decidă cine ești”, este sfatul lui, potrivit BBC.

Figgers a aflat adevărul despre originile lui când avea 8 ani. L-a întrebat pe tatăl său, Nathan, despre momentul nașterii sale – și nu a putut uita niciodată răspunsul primit.

„Mi-a spus: Uite, o să fiu direct, Fred. Mama ta biologică te-a aruncat, iar eu și Betty Mae (mama adoptivă, n.r.), nu am vrut să te luăm în asistență maternală și te-am adoptat, iar tu ești fiul meu”, își amintește el.

Freddie fusese găsit abandonat lângă un tomberon dintr-o zonă rurală din Florida. Se născuse abia de două zile.

„Când mi-a spus asta, m-am gândit că sunt un gunoi și m-am simțit nedorit. Dar el m-a apucat de umăr și mi-a spus:„ Ascultă, nu lăsa asta să te deranjeze vreodată””, adaugă el.

Nathan Figgers era muncitor, iar Betty Mae Figgers lucra la fermă. Locuiau în Quincy, o comunitate rurală cu aproximativ 8.000 de locuitori din nordul Floridei și aveau 50 de ani când s-a născut Freddie, în 1989.

Deja crescuseră mulți copii în asistență maternală, dar au decis să-l adopte pe Freddie când avea două zile. Freddie spune că i-au dat toată dragostea pe care și-o putea dori, dar alți copii din Quincy erau răi cu el.

„Copiii să mă hărțuiau și îmi spuneau „copilul din tomberon” sau „copilul din gunoaie”, „ești murdar”. Coboram din autobuzul școlar și uneori copiii mă aruncau într-un coș de gunoi și râdeau de mine,” spune Figgers.

Pentru tânărul inventator, părinții săi adoptivi au fost niște eroi.

„L-am văzut pe tatăl meu ajutând mereu oamenii, oprindu-se pe marginea drumului și ajutând străini, hrănind persoanele fără adăpost. M-au ajutat să devin ceea ce sunt”, spune el.

De altfel, lui Nathan i se datorează prima invenție profitabilă a tânărului. Când tatăl său adoptiv s-a îmbolnăvit de Alzheimer și a început să dispară de acasă, Figgers și-a folosit pasiunea pentru computere pentru a crea un dispozitiv de urmărire prin GPS plasat în talpa pantofilor.

După ce Nathan a murit, tânărul a reușit să-și vândă invenția cu 2,2 milioane de dolari.

Tot după o experiențe personală, când o rudă a murit în urma unei come diabetice, Figgers a creat un glucometru care transmitea nivelurile glicemiei către o rudă apropiată, asfel încât familia să poată fi alertată și să poată chema o ambulanță. Avea 22 de ani.

Pentru că în Florida rurală oamenii aveau probleme cu semnalul de telefon și foloseau încă internet prin dial-up, Figgeers și-a înființat propria companie de telecom, devenind cel mai tânăr proprietar din domeniu – și singurul afroamericn. A fost nevoie de 394 de solicitări pentru a obține licența.

Figgers s-a căsătorit în 2015 și are o fetiță. Întrebat ce sfat i-ar da, el a spus: „Nu renunța niciodată, indiferent câtă răceală îți arată lumea”. El spune că ar vrea ca fiica sa să aibă un impact pozitiv asupra fiecărui om pe care îl întâlnește, la fel cum a făcut tatăl său adoptiv.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”