Aproximativ zece la sută dintre medicii care efectuează gărzi suplimentare față de norma de bază intenționează să renunțe la aceste contracte ca parte a acțiunilor de protest pregătite de Federația „Solidaritatea Sanitară”, transmite sindicatul.
„În această fază a protestului pentru toţi medicii care semnează pentru participarea la această acţiune de pe platforma dedicată protestului în numele lor este transmisă către unităţile sanitare înştiinţarea privind intenţia de a demisiona din contractele aferente gărzilor suplimentare”, susţin sindicaliştii, într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Înştiinţarea privind intenţia de a demisiona va fi transmisă și Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Guvernului, transmite sindicatul.
„Guvernanţii trebuie să aibă în vedere riscurile acestei forme de exprimare a nemulţumirii medicilor faţă de recompensa acordată pentru contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale”, precizează sindicaliştii.
„Având în vedere acţiunea specifică desfăşurată, protestul constituie o avertizare şi raportat la o altă formă de-a acţiona a profesioniştilor din sănătate, respectiv plecarea din sistemul public de sănătate. Decalogul revendicărilor Federaţiei Solidaritatea Sanitară, ce conţine atât solicitări de natură salarială, cât şi o serie de reforme menite să crească calitatea vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi calitatea serviciilor medicale are ca scop implicit demersurile necesare pentru menţinerea profesioniştilor în sistem”, se mai spune în comunicat.
Ce solicitări au sindicaliștii
Sindicaliștii cer acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării. Aceștia solicită acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate, inclusiv când vine vorba de contractele aferente gărzilor suplimentare, precum şi raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari.
Totodată, solicită raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal, precum şi plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
Sindicaliştii mai solicită adoptarea proiectului de Lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii şi aplicarea acestuia prin acordarea a cel puţin 50% din diferenţa dintre salariile de bază actuale şi cele prevăzute în proiectul de lege.
Sindicaliştii mai cer deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate și creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
Printre revendicări se mai numără: reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaţilor din sănătate și finanţarea formării profesionale continue a profesioniştilor din sănătate.
Editor : D.R.