Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat joi că au fost trimise în judecată peste 70 de dosare „cu zeci de inculpaţi” în legătură cu pandemia de COVID-19, notează Agerpres.
„Avem o situaţie mai aparte, pentru că am început să evidenţiem aceste cauze începând cu anul 2020 - cauze în legătură cu pandemia de COVID-19. S-au trimis în judecată 72 de dosare cu zeci de inculpaţi. Şi, acum, pe rol încă în lucru 90 de dosare cu infracţiuni în legătură cu situaţia pandemică, în care sunt deja suspecte sau inculpate peste 122 de persoane. Prejudiciile estimate sunt enorme”, a declarat Crin Bologa cu ocazia prezentării bilanţului DNA pe anul 2022.
Potrivit acestuia, dosarele aflate în lucru „vizează şi demnitari”, iar prejudiciile se ridică la un total de estimat de peste 4,22 miliarde euro.
La prezentarea bilanţului activităţii DNA pe anul trecut, Crin Bologa a oferit câteva date privind prejudiciile şi măsurile asigurătorii în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie:
- prejudiciul estimat în dosarele în lucru la finalul anului 2022 - 4,22 miliarde euro, faţă de 1,65 miliarde euro la finalul anului 2021;
- prejudiciul reţinut în dosarele trimise în judecată - 247 milioane euro în 2022, faţă de 144 milioane euro în 2021;
- măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale - 461 milioane euro în 2022, faţă de 131 milioane euro în 2021;
- măsuri asigurătorii în cauzele trimise în judecată - 252 milioane euro în anul 2022, faţă de 128 milioane euro în 2021.
Citește și: Toți acuzații din dosarul măștilor sunt liberi. Judecătorii au decis ca și Alexandru Pițurcă să fie cercetat sub control judiciar
Editor : M.D.B.