Preţul chiriilor din Capitală a început să crească, dar este în continuare sub nivelul dinaintea pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
apartament casa cheie
FMI avertizează în privinţa unor corecţii „dezordonate” ale preţurilor locuinţelor în Europa. Foto: Guliver/Gettyimages

Preţul chiriilor din Capitală a început să crească în trimestrul trei al anului 2021, după mai bine de un an şi jumătate de scădere constantă, cauzată de pandemia de coronavirus. Chiriile pentru apartamentele de două camere sunt mai mari cu 14% în T3 2021, faţă de T2, iar cele pentru trei camere, cu 8%, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă imobiliară. Chiriile sunt însă în continuare sub nivelul de dinainte de pandemie.

„Cererea pe partea de închirieri şi-a mai revenit în ultimele două luni, din discuţiile avute cu agenţii imobiliari. Principalul motiv este redeschiderea cursurilor offline din cadrul universităţilor din Bucureşti, de la 1 octombrie. În mod tradiţional, în ultima lună de vară şi prima de toamnă, studenţii încep să caute chirii în marile oraşe, deci pare că, încet, încet, revenim la normalitatea de dinainte de pandemie", a afirmat Cristian Nicola, CEO Investpoint, potrivit Agerpres.

Din analiza companiei reiese că preţul chiriilor din Bucureşti, în T3 2021, este încă la o diferenţă considerabilă, în minus, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2019, înainte de începerea crizei sanitare - 22%. Apartamentele de două şi trei camere se închiriau, în medie, cu 410 euro, respectiv 570 euro, în urmă cu doi ani, faţă de 320 euro, respectiv 420 euro, în prezent.

Cele mai scumpe zone

Potrivit analizei, centrul (Victoriei, Romană, Unirii, Universitate) rămâne cea mai scumpă zonă din Capitală, din punct de vedere al chiriilor, urmat de zona de Nord. La polul opus se află localităţile de lângă Bucureşti, precum Chiajna-Roşu şi Popeşti-Leordeni.

„Preţul mare al chiriilor din centru este dat de distanţa mică faţă de staţiile de metrou şi alte mijloace de transport în comun, faţă de unităţile de învăţământ superior, de magazine, Centrul Vechi ş.a.m.d. Adică principalele atribute pe care le caută studenţii şi tinerii, în general. Zonele din afara oraşului nu au aceste avantaje, însă compensează printr-un număr mai mare de locuinţe noi, mai mult spaţiu verde şi linişte, fiind mai degrabă potrivite pentru familii”, a mai spus Cristian Nicola.

Partenerii noștri
Playtech
Lege pentru românii cu casa la curte: Vecinii pot cere demolarea și...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Eva Longoria
Eva Longoria a mărturisit că familia ei nu mai trăiește în SUA. „Majoritatea americanilor nu sunt atât de...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...