Ceremonia oficială organizată de Ministerul Apărării Naționale de 1 Decembrie, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, nu va fi un eveniment deschis publicului. La ceremonie vor participa aproximativ 150 de militari.
„Pe timpul ceremoniei se va ține un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc și a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar președintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori și va susține o alocuțiune”, anunță MApN.
Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai armatei vor participa la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.
De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
În Capitală va avea loc luni, începând cu ora 11.00, o repetiție la Arcul de Triumf, care se va desfășura în aceleași condiții de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Accesul publicului nu va fi permis în zona de desfășurare a evenimentului și nici în spațiile adiacente locului de desfășurare a repetiției.
Editor : Georgiana Marina