Polițist local din Brașov, care avea misiuni în stradă, depistat cu coronavirus
Data publicării:
Un polițist local din Brașov a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Autoritățile sanitare au luat măsuri speciale, pentru că agentul avea misiuni în stradă și a intrat frecvent în contact cu localnici și turiști.
Polițistul este internat într-un spital Covid, iar ancheta epidemiologică a identificat, până acum, șapte persoane cu care a intrat in contact direct, care sunt acum în izolare la domiciliu.
Conducerea Poliției Locale Brașov spune că riscul de contaminare pentru populație este mic, pentru că toți agenții de teren au primit și au folosit zilnic măști chirurgicale, mănuși și substanțe dezinfectante.