Poliţiştii din Ploieşti au efectuat, marţi dimineaţă, patru percheziţii la persoane bănuite de camătă, înşelăciune şi conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată, în acest dosar fiind vizat, printre alţii, fiul cunoscutului interlop ploieştean Austrianu.
"În fapt, în perioada decembrie 2023- septembrie 2024, doi dintre bănuiţi ar fi oferit bani cu dobândă mai multor persoane din municipiul Ploieşti, fără a fi autorizaţi în acest sens, ajutaţi fiind de alte două persoane, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro. De asemenea, unul dintre bănuiţi, ar fi condus, în cursul anului 2024, un autoturism pe drumurile publice din municipiul Ploieşti, având dreptul de a conduce suspendat. Totodată, o altă persoană implicată ar fi comis infracţiuni de înşelăciune prin modul de operare ghicitul", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că cei bănuiţi de camătă sunt Sandu Cosmin, fiul cunoscutului interlop ploieştean Austrianu, şi concubina acestuia.
La sediul unităţii de poliţie au fost duse cinci persoane, în vederea audierii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploieşti.
Editor : A.P.