Modificări în Statutul Elevului: Notă scăzută la purtare pentru 20 de absențe nejustificate și reguli noi la exmatriculare

Data publicării:
elevi de liceu in sala de clasa
Foto: Guliver/Getty Images

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, miercuri, un proiect de ordin care modifică şi completează "Statutului elevului". Potrivit documentului, la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an școlar, nota la purtare va fi scăzută cu un punct. Totodată, proiectul prevede modificări și în ceea ce privește exmatricularea elevilor din școlile militare, informează Agerpres.

Potrivit documentului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, fuga de la ore se va pedepsi cu scăderea notei la purtare.

"Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct", se anunță în document.

Modificarea vizează și ciclul primar, unde va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la "Foarte bine" la "Bine", "Suficient", "Insuficient".

O altă modificare importantă vizează exmatricularea din școlile militare. Elevii exmatriculați din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice.

"Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ postliceal, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral. Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare", se precizează în proiectul Ministerului Educației. 

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste o casă în Rusia în 2025? Scumpiri masive în ultimul an
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Cercetătorii britanici se așteaptă la „declanșarea pandemiei” unei boli care a ucis în trecut 200 de milioane...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025