Un proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Sănătății, prevede interzicerea comercializării băuturilor energizante minorilor, precum și interzicerea comercializării în automate, cu excepția celor aflate în spațiile de birouri.
De asemenea, potrivit proiectului de HG, se interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora.
Băuturile energizante puse pe piaţă în România, indiferent de provenienţă, trebuie să prezinte etichetarea în limba română, se mai arată în proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.
Comercianții care nu respectă prevederile hotărârii de guvern ar putea fi sancționați cu sume cuprinse între 5.000 de lei și 25.000 de lei.
Proiectul de Hotărâre de Guvern poate fi consultat AICI.
Redactor: Robert Kiss