Ministrul Sănătății încheie un protocol cu BOR pentru asistență religioasă în spitale

Data publicării:
rafila
Ministrul Sănătății încheie un protocol cu BOR pentru asistență religioasă în spitale. Foto: Facebook

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a întâlnit joi cu o delegație a Patriarhiei, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul, pentru a definitiva un protocol care are drept scop asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare.

„Protocolul are mai multe obiective, dintre care menționăm: dezvoltarea în comun a unor programe de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice sau aflate în stadiul terminal al bolii; conștientizarea importanței prezentării la medic la apariția primelor semne de boală; reducerea consumului de produse ce dăunează sănătății (tutun, alcool, droguri) ș.a. Protocolul dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română urmează să fie semnat în perioada imediat următoare,” a anunțat Ministerul Sănătății.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri