Ministrul Mediului susține lupta pentru recuperarea celor 11 hectare de parc retrocedate din IOR: „Orice bucățică de parc contează”

Data publicării:
Briefing de presă la finalul ședinței de guvern, la Palatul Victoria din București, 30 iunie 2023.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Mediului a anunțat că îl susține pe Andrei Baciu în lupta pentru recuperarea celor 11 hectare de parc retrocedate din IOR. „Capitala are nevoie de mai mult spațiu verde. Orice bucățică de parc contează,” a declarat Mircea Fechet în cadrul unei discuții purtate miercuri cu președintele PNL Sector 3.

„În condițiile în care suprafața medie de spațiu verde pe cap de locuitor din București este sub recomandarea Uniunii Europene, de 26 de metri pătrați pentru fiecare cetățean, și mult mai mică decât recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, de 50 de metri pătrați, este clar că soluția este crearea sau măcar conservarea spațiilor verzi, nicidecum eliminarea lor. Ca ministru al Mediului, susțin protejarea spațiului verde, mai ales când este vorba despre un parc situat în inima Capitalei, un oraș și așa sufocat de trafic și poluare”, a explicat Mircea Fechet.

Discuția a avut loc în contextul în care PNL Sector 3 desfășoară o campanie pentru recuperarea celor 11 hectare de teren retrocedate din Parcul IOR.

„Ca medic, știu că poluarea înseamnă că avem un risc foarte mare de a dezvolta multiple patologii pulmonare. Și există deja date științifice oficiale care spun că, în București, poluarea provoacă decese premature. Incendiul produs recent în IOR, culmea, fix pe cele 11 hectare despre care vorbim, ar trebui să fie semnalul pentru cei care până acum au ales să ignore problema. Noi ne vom lupta până la capăt, până când aceste 11 hectare vor redeveni spațiu verde”, atrage atenția președintele PNL Sector 3, Andrei Baciu.

Luna trecută, PNL Sector 3 a reușit să promoveze o hotărâre de Consiliu Local prin care solicită oficial Consiliului General al Capitalei, Primăriei Capitalei, să demareze procedurile de expropriere pentru recuperarea celor 11 hectare de parc retrocedate. În același timp, PNL Sector 3 desfășoară o campanie de strângere de semnături pe această temă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei