Ministrul Dezvoltării spune că 7 regiuni administrative sunt greu de gestionat, dar nu mai e timp de schimbări în actualul mandat

Data actualizării: Data publicării:
adrian veștea
"Nu există o deschidere din partea comunităţilor de a face referendumuri pentru a comasa anumite localităţi", a declarat ministrul dezvoltării Adrian Veștea într-o emisiune televizată. Sursa FOTO: Inquam Photos Alex Nicodim

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a vorbit într-o emisiune televizată despre reorganizarea administrativ-teritorială și s-a referit la faptul că se dorește o reformă, dar sunt mai multe motive pentru care aceasta nu se va întâmpla prea curând. Ministrul a enumerat mai multe motive, printre care și lipsa de timp pentru actualul mandat, transmite News.ro

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a explicat că nu va fi suficient timp, în actualul mandat, pentru o reformă administrativ-teritorială a României, dar a subliniat că această reformă este necesară.

”Nu va fi timp tocmai datorită faptului că vorbim de o reformă care trebuie să aibă legislaţia necesară pentru a putea fi implementată. În prezent, vedem că avem referendumuri doar pentru a te dezlipi de o entitate existentă. Nu există o deschidere din partea comunităţilor de a face referendumuri pentru a comasa anumite localităţi. Există frica ca anumite zone sau anumite localităţi să fie neglijate din punct de vedere al proiectelor care ar trebui implementate şi, din acest motiv, cetăţenii sunt destul de rezervaţi”, a pecizat Adrian Veştea, luni seară, la TVR Info.

"Trebuie să fim realişti, a rămâne 7 regiuni în România cred că este o situaţie care va fi destul de greu de gestionat."

Întrebat cum ar trebui să arate împărţirea administrativ-teritorială, dacă ar trebui să existe 7 regiuni, Veştea a explicat că şi dacă ar fi mai multe regiuni tot ar fi o reformă importantă.

”Trebuie să fim realişti, a rămâne 7 regiuni în România cred că este o situaţie care va fi destul de greu de gestionat. Dar, dacă am înjumătăţi sau am împărţi la 3 numărul judeţelor de astăzi, totuşi ar fi o reformă destul de importantă. Cred că nu ar trebui să fim atât de radicali, dar este necesar să avem o reformă administrativă. Ultima reformă a fost făcută în 1068, prin Legea 2. Ar trebui să ajungem să avem noi reglementări administrativ teritoriale, adaptate la condiţiile de astăzi, ţinând cont de faptul că şi Uniunea Europeană nu alocă bani decât în momentul în care vede că, de fapt, noi gândim un concept integral la nivelul tuturor autorităţilor publice locale”, a mai adăugat Adrian Veştea.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri