Medicul acuzat că cerea șpagă de la bolnavii de cancer scapă de arestul la domiciliu. Ce a decis instanța

Data publicării:
femeie medic euro in maini
Doctorița, spun anchetatorii, cerea șpagă dublă bolnavilor cu două forme de cancer. Credit foto: Guliver/Getty Images

Șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, cercetată pentru luare de mită de la pacienți sau aparținători, scapă de arestul preventiv. Curtea de Apel Suceava a admis contestația depusă de medicul oncolog și va înlocui măsura privativă de libertate cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, scrie Monitorul de Suceava. Doctorul, spun anchetatorii, ar fi primit mită de 62 de ori în doar 7 zile. Accepta și produse de la pacienți sau de la rudele lor, iar pe cei care aveau două forme de cancer, îi taxa dublu, arată datele de la dosar.

Doctorul Anca Ababneh Dumitrovici va avea o serie de interdicții, printre care cea mai importantă este cea de a exercita profesia de medic. Totodată, nu are voie să se întâlească cu martorii din dosar, pacienții și aparținătorii acestora.

În plus, medicul are obligația de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, respectiv să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, notează jurnaliștii de la Monitorul de Suceava.

Cazul doctorului oncolog din Suceava, acuzat că cerea șpagă de la bolnavii de cancer, a devenit public spre finalul lunii ianuarie. Procurorii și polițiștii au organizat atunci un flagrant, după ce mai mulți pacienți s-au plâns că le-ar fi pretins mită ca să fie tratați. Potrivit presei locale, primul denunț data din martie 2022.

Înregistrările video făcute de anchetatori arată că medicul primea diferite "atenții" de la bolnavii de cancer sau familiile lor la fiecare 10-15 minute - câte 50, 100, 200 de lei – dar și alimente și bomboane. În doar 7 zile, dr. Anca Ababneh Dumitrovici a primit mită de 62 de ori

Pe 20 ianuarie 2023, șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată. A fost eliberată și plasată ulterior în arest la domiciliu, iar acum va fi cercetată sub control judiciar. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...