Luminiţa Odobescu, la summitul din Elveția: Ucrainenii nu sunt doar victime ale agresiunii ruseşti. Sunt apărători ai democraţiei

Data publicării:
profimedia-0881890826
Foto: Profimedia

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat, la Summitul Global pentru Pace dedicat Ucrainei, că întreaga comunitate internaţională este obligată să continue să sprijine Ucraina ”de angajamentul nostru comun de a susţine dreptul incontestabil al fiecărei ţări suverane de a decide privind viitorul său”. ”Ucrainenii nu sunt doar victime ale agresiunii ruseşti. Ei sunt apărători ai libertăţii şi democraţiei”, a subliniat Odobescu.

Luminiţa Odobescu a afirmat, la Summitul Global pentru Pace dedicat Ucrainei, care se desfăşoară, sâmbătă şi duminică, în Elveţia, că evenimentul este un prim pas necesar spre o pace justă, completă şi durabilă în Ucraina, fondată pe Carta ONU şi principiile dreptului internaţional.

”Suntem obligaţi să continuăm să sprijinim Ucraina – de angajamentul nostru comun de a susţine dreptul incontestabil al fiecărei ţări suverane de a decide privind viitorul său. Aceasta este o responsabilitate încredinţată nouă în mod colectiv, ca o comunitate constrânsă atât de reguli, cât şi de valori, de către victimele nevinovate din Ucraina. Însă ucrainenii nu sunt doar victime ale agresiunii ruseşti. Ei sunt apărători ai libertăţii şi democraţiei”, a subliniat Odobescu, citată de News.ro.

Ea a amintit de un discurs al preşedintelui Volodimir Zelenski, cu câteva ore înainte de invazia pe scară largă, care spunea lumii că agresorul ne va ”vedea feţele, nu spatele”.

”Ucraina nu a vrut să ducă acest război. Acest lucru a fost impus de Rusia. Astfel că doar Rusia este răspunzătoare legal, politic şi moral de acest război de agresiune. Şi Rusia poate termina acest război, dar nu vrea. Pe de-o parte – îi avem pe ucraineni, care nu vor întoarce spatele viitorului democratic al ţării lor. Ei vor continua să lupte, să moară dacă trebuie, pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării lor. De cealaltă parte – avem agresorul, Rusia. Propaganda sa susţine că Rusia vrea să pună capăt războiului. Promovează acest discurs fals că Ucraina respinge toate iniţiativele de pace. Dar trebuie să judecăm Rusia nu după vorbele sale, ci după acţiunile sale”, a subliniat ministrul român de Externe.

Luminiţa Odobescu a amintit că Rusia a comis crime de război şi crime împotriva umanităţii în multe locuri din Ucraina.

”Ei încearcă – şi eşuează – să înfrângă extraordinara rezistenţă ucraineană. Rusia crede că poate folosi forţa să submineze viitorul Ucrainei. Acest lucru vine dintr-o înţelegere învechită a relaţiilor internaţionale. Una în care lumea este împărţită: pe de-o parte aşa-numitele Mari Puteri, pe de altă parte (cum consideră Rusia) actorii internaţionali cu o poziţie mai slabă. Aceasta este miza: a sprijini ordinea internaţională bazată pe reguli sau a ne întoarce la politica de putere din secolul al 19-lea. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este un test cu turnesol pentru comunitatea noastră internaţională. Pentru noi, cei aflaţi aici la Bürgenstock, există o singură opţiune: să respingem unanim orice încercări de a aduce înapoi forţa în relaţiile internaţionale. Să susţinem Carta ONU. Să protejăm dreptul internaţional. Să demonstrăm Rusiei, şi tuturor celor care ar avea idei similare, că o agresiune împotriva unei alte ţări suverane nu poate rămâne nepedepsită”, a conchis Odobescu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...