Galerie Foto Klaus Iohannis și prima-doamnă au vizitat Monumentul Martirilor din Emirate și Marea Moschee din Abu Dhabi

Data publicării:
333442049_1250976332515472_6407073113754458166_n
Klaus Iohannis, vizită în Emiratele Arabe Unite. Foto:presidency.ro

Klaus Iohannis efectuează, de sâmbătă până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Sâmbătă, șeful statului și prima-doamnă au fost invitați să viziteze două simboluri ale culturii și istoriei naționale din Emirate: Monumentul Martirilor și Marea Moschee din Abu Dhabi.

Klaus Iohannis, vizită în Emiratele Arabe Unite. Foto:presidency.ro
Klaus Iohannis, vizită în Emiratele Arabe Unite. Foto:presidency.ro

Vizitarea celor două obiective face parte din programul oficial propus șefilor de stat aflați în vizită în Emiratele Arabe Unite. Președintele României a semnat în cărțile de onoare deschise la cele două obiective, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Wahat Al Karama (în traducere „Oaza demnității”) este primul memorial de război construit în Emiratele Arabe Unite și se află în Parcul Memorial din Abu Dhabi. Monumentul, creat de artistul Idris Khan, este închinat tuturor eroilor emiratezi care au căzut în luptă pentru edificarea Emiratelor Arabe Unite.

Memorialul a fost dezvelit cu ocazia Zilei Comemorative a Emiratelor Arabe Unite, pe 30 noiembrie 2016. Monumentul este compus din trei structuri principale: memorialul, pavilionul de onoare (unde sunt înscrise numele tuturor eroilor neamului) și piața memorială.

Memorialul este format din 31 de stâlpi masivi din aluminiu, care se sprijină unii pe alții, simbolizând unitatea, solidaritatea și sprijinul reciproc. Coloana principală este gravată cu jurământul de credință către patrie și sprijină, în mod simbolic, celelalte coloane care, la rândul lor, sunt formate din peste 1000 de casete de aluminiu pe care sunt inscripționate poeme și citate ale fondatorului națiunii, Președintele Sheikh Zayed bin Sultan al Nahyan, fostului Președinte Khalifa bin Zayed Al Nahyan, actualului Președinte Mohammed bin Zayed Al Nahyan și Prim-ministrului Mohammed bin Rashid al Maktoum.

Marea Moschee din Abu Dhabi, cunoscută și sub numele de Marea Moschee Sheikh Zayed Al Nahyan, este cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite și a fost construită în perioada 1994-2007.

Locul de înmormântare al primul Președinte al EAU, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, este situat lângă moschee. Marea Moschee este îmbrăcată în marmură SIVEC din Macedonia.

Combinând stilurile mameluc, otoman și fatimid, cu referințe indo-persane, designul minaretelor și al complexului architectural reprezintă întreaga lume islamică multifațetată. Curtea moscheii poate cuprinde peste 40.000 de credincioși.

Exemple de șefi de stat si guvern care au vizitat cele două obiective:

  • Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales (Majestatea Sa Regele Charles al III-lea)

  • Vicepreședintele SUA, Joe Biden (Președintele Statelor Unite ale Americii)

  • Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei 

  • Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda

  • Președintele Republicii Ucraina, Volodîmîr Zelenski

  • Președintele Statului Israel, Isaac Herzog

  • Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala

  • Președintele Consiliului European, Charles Michel,

  • Președintele Bulgariei, Rumen Radev

  • Prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis

  • Președintele Republicii Coreea, Yoon Seok-youl

  • Președintele Republicii Lituania, Dalia Grybauskaitė

  • Președintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi

  • Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić

  • Președintele Republicii Federative a Braziliei, Jair Bolsonaro

  • Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi.

„Dezvoltarea relaţiilor României cu statele regiunii Golfului reprezintă un obiectiv important al politicii externe a ţării noastre, având în vedere tradiţia solidă a relaţiilor bilaterale, impactul evoluţiilor globale actuale asupra intereselor strategice ale ambelor părţi, dar şi o serie de obiective pragmatice privind dezvoltarea în comun a unor proiecte sectoriale cu state din această regiune”, se arată într-un alt comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, ân care se mai precizeză că prioritatea acordată de România acestor relaţii se înscrie, de asemenea, în noile direcţii de acţiune globală a Uniunii Europene, care prevăd dezvoltarea unui parteneriat strategic UE – zona Golfului.

Principalele obiective ale vizitei lui Iohannis în Emiratele Arabe

„Aceste direcţii de acţiune au fost amplu reflectate prin adoptarea unei Comunicări comune a UE, la 18 mai 2022, destinate acestei noi abordări strategice, document la elaborarea căruia România şi-a adus propria contribuţie activă. În acest context global, european şi regional în evoluţie, vizita oficială a preşedintelui României în Emiratele Arabe Unite se înscrie în dinamica foarte bună a dialogului bilateral româno-emiratez la toate nivelurile, din ultima perioadă, şi reflectă soliditatea şi complexitatea relaţiei bilaterale. Emiratele Arabe Unite continuă să reprezinte unul dintre cei mai importanţi parteneri din regiune, fiind primul partener comercial al ţării noastre din zona Golfului, România urmărind dezvoltarea unui parteneriat aprofundat în toate domeniile de interes comun”, mai menţionează Administraţia Prezidenţială.

Obiectivele principale ale vizitei sunt:

  • aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de maxim interes pentru ambele părţi,
  • impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două state, aflate deja pe o tendinţă ascendentă semnificativă,
  • atragerea de investiţii în economia românească prin proiecte în domeniul infrastructurii, al energiei, combaterii schimbărilor climatice, în domeniul securităţii cibernetice şi al securităţii alimentare,
  • diversificarea contactelor sectoriale directe, în aceste domenii prioritare şi în altele cu potenţial emergent (educaţie, cercetare şi inovare, cultură, contacte inter-umane etc.), astfel încât acestea să aprofundeze suplimentar dialogul politic şi economic.

Vor fi semnate mai multe documente bilaterale

Cooperarea pe linia combaterii schimbărilor climatice va fi un subiect aparte pe agenda discuţiilor, având în vedere priorităţile preşedintelui României în acest domeniu şi rolul Emiratelor Arabe Unite de gazdă a viitoarei Conferinţe a Părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP28), adaugă Administraţia Prezidenţială.

Vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către miniştrii români de resort şi oficiali în domeniul energiei, domeniul securităţii cibernetice şi al educaţiei, iar în cadrul discuţiilor o atenţie deosebită va fi acordată subiectelor de interes comun, precum evoluţiile din Orientul Mijlociu, în special cele cu impact direct asupra securităţii în vecinătatea UE şi a NATO.

De asemenea, preşedintele României va prezenta evoluţiile legate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, de consecinţele regionale şi globale ale acestuia şi va promova acordarea unui sprijin susţinut pentru Ucraina şi Republica Moldova.

„Preşedintele României va efectua o vizită la Masdar City, proiect care urmăreşte generarea de soluţii moderne privind securitatea energetică, schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă. Proiectul Masdar conţine spaţii de cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor de mediu şi de investiţii pentru comercializarea şi implementarea acestora şi găzduieşte, totodată, un oraş ecologic care îmbină aceste domenii, permiţând testarea ideilor inovatoare”, se mai precizează în comunicat.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri