Un bărbat a atacat sâmbătă, 13 iulie, un jandarm cu un topor. Acesta din urmă intervenea pentru aplanarea unui conflict. În cele din urmă, forțele de ordine au deschis focul asupra agresorului. Incidentul a avut loc în municipiul Săcele din judeţul Braşov.
Conform oficialilor, poliţistul a tras întâi un foc de armă în aer şi apoi două către agresor. Acesta a fost dus la spital.
„La faţa locului a intervenit, în primă instanţă, un echipaj, format dintr-un poliţist şi un jandarm, moment în care un bărbat, în vârstă de 36 de ani, implicat în conflict, a ieşit cu un topor, ameninţând forţele de ordine. Având în vedere pericolul iminent (manifestat inclusiv prin ridicarea toporului cu intenţia vădită de a lovi un jandarm), agentul de poliţie a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, urmat de două focuri, în direcţia agresorului. Bărbatul a fost preluat de către un echipaj medical, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, informează Poliţia judeţeană Braşov.
Pentru aplanarea conflictului, în sprijinul primului echipaj au intervenit, de urgenţă, alţi poliţişti şi jandarmi.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov precizează că, în urma evenimentelor de la Săcele, cazul a fost preluat de un procuror care face o cercetare la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentelor.
„Prin intervenţia promptă a poliţistului, viaţa colegului de la jandarmi a fost salvată” precizează oficialii Poliţiei. Nici reprezentanţii Poliţiei, nici cei ai Parchetului nu au precizat ce leziuni a suferit bărbatul spre care poliţistul a tras focurile de armă.
Editor : I.B.