ÎPS Teodosie, amendat de trei ori într-o singură zi pentru că a încălcat carantina. Arhiepiscopia Tomisului: Amenzile sunt ilegale
Data publicării:
Biroul de presă al Arhiepiscopului Tomisului a anunțat printr-un comunicat de presă că amenzile ar fi ilegale, pentru că ÎPS Teodosie nu ar fi fost înștiințat oficial că trebuie să se izoleze după ce a intrat în contact cu un caz de Covid.
”Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa. În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat,” se arată în comunicatul emis de biroul de presă al Arhiepiscopului Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat de trei ori de poliție pentru încălcarea carantinei. Polițiștii constănțeni s-au sesizat din oficiu că, deși era carantinat de acum patru zile, azi dimineață a oficiat o slujbă.