Iohannis: Expoziția „Dacia - Ultima frontieră a romanității” va încălzi sufletele românilor care şi-au găsit în Italia a doua lor casă

Data publicării:
BUCURESTI - ZIUA UNITATII GERMANE - 2 OCT 2023
Președintele României, Klaus Iohannis. Foto:Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu prilejul inaugurării expoziţiei „Dacia - Ultima frontieră a romanităţii”, despre care afirmă că este o manifestare culturală de excepţie. El spune că această expoziție va încălzi „sufletele românilor care şi-au găsit în Italia a doua lor casă”.

„Salut inaugurarea expoziţiei „Dacia - Ultima frontieră a romanităţii”, manifestare culturală de excepţie, căreia i-am acordat, împreună cu Excelenţa Sa Sergio Mattarella, preşedintele Republicii Italiene, Înaltul nostru patronaj. Sub coordonarea specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al României şi prin colaborarea cu Muzeul Naţional Roman din Roma, expoziţia găzduită de spaţiile fostelor Terme ale lui Diocleţian etalează peste 1.000 de piese reprezentative din patrimoniul a 45 de instituţii muzeale şi de cercetare arheologică din România şi Republica Moldova”, spune preşedintele Klaus Iohannis în mesajul care a fost prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, cu prilejul inaugurării expoziţiei, la Roma, potrivit Agerpres. 

Şeful statului arată că, timp de patru luni, publicul italian va putea cunoaşte şi admira „mărturiile unei excepţionale sinteze culturale în spaţiul fostei Dacii”.

„Acestea sunt materializările contactului dintre civilizaţii în aria noastră geografică, fenomen istoric cu o durată de peste 1.400 de ani şi care a condus la naşterea poporului român, popor care a găsit în latinitatea limbii sale cel mai potrivit nume pentru a-i descrie rădăcinile. Artefactele din această expoziţie ne dezvăluie o Europă antică şi timpuriu medievală profund interconectată, în care popoarele şi civilizaţiile se aflau în contact şi adesea în conflict. Poporul român este, în cele din urmă, produsul unui astfel de proces complex. Ne-am fundamentat etosul şi destinul nostru naţional prin latinitatea limbii şi spiritualitatea creştină. În timp, aceste elemente au devenit substanţa unităţii şi a independenţei României. Numele şi limba, spiritualitatea şi expresiile perenităţii ca popor latin ne sunt moşteniri de nepreţuit, dar implică şi o mare responsabilitate pentru toţi cei care astăzi se îngrijesc de protejarea patrimoniului cultural, de punerea în valoare a comorilor pe care le păstrăm în muzeele noastre. Este o mândrie să le prezentăm publicului din Roma şi nu numai, dar şi o bucurie să ştim că această expoziţie va încălzi sufletele românilor care şi-au găsit în Italia a doua lor casă”, spune el.

Preşedintele Iohannis evocă faptul că România şi Italia au fost, acum mai bine de un secol şi jumătate, aproape în acelaşi timp, „rodul împlinirii conştiinţei de sine” a celor două popoare.

„Astăzi lucrăm împreună la dezvoltarea proiectului de pace european, căruia îi adăugăm, prin patrimoniul nostru cultural, argumentele care atestă contribuţia creativă a generaţiilor care ne-au precedat, dovadă a unităţii în diversitate, care ne apropie şi ne face mai puternici”, afirmă preşedintele Klaus Iohannis.

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...