Circulația pe Transfăgărășan se redeschide miercuri, 21 iunie. Cu o zi înainte de evenimentul așteptat de mii de români, o comisie tehnică din cadrul Companiei de Drumuri și Poliția Rutieră a mers în inspecție pe tronsonul de aproape 30 de kilometri, scrie Biz Brașov. Şoseaua, considerată cea mai spectaculoasă din țară, a fost parcursă și din dronă.
Marți, cu o zi înainte de redeschiderea tronsonului care ajunge la Bâlea Lac, drumarii au vrut să se asigure că șoseaua îndeplinește toate condițiile de siguranță. O comisie tehnică din cadrul Companiei de Drumuri și Poliția Rutieră a mers în inspecție. În paralel, reprezentanții DRPD Brașov au analizat și au pus la dispoziția șoferilor și o filmare din dronă, care arată că Transfăgărășanul e pregătit să-și primească turiștii.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În parcările din zona Bâlea Lac mai sunt încă nămeți, urmând ca și acestea să fie deszăpezite, însă în rest asfaltul este „negru”, scriu jurnaliștii de la Biz Brașov.
Deszăpezirea pe a doua cea mai înaltă șosea din România a început pe la mijlocul lunii mai și a durat aproximativ 6 săptămâni. Pe tronsonul de 27 de kilometri, troinele au atins, în unele locuri, și 6 metri. Zăpada înaltă și temperaturile scăzute din zonă au îngreunat misiunea drumarilor.
Transfăgărăşanul traversează cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoseaua, considerată cea mai spectaculoasă din țară, atinge 2042 de metri la Bâlea Lac.
Anul trecut, drumul a fost deschis circulației pe 15 iunie, cu două săptămâni mai devreme față de termenul prevăzut, scrie sursa citată.
Editor : Izabela Zaharia