Încă un avion F-16 a intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române. În total, România deține 17 astfel de aparate

Data actualizării: Data publicării:
avion F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române pe pistă, la baza aeriană Borcea
Escadrila 53 Vânătoare a Forțelor Aeriene Române are în dotare 17 avioane F-16. Foto: Facebook/Forțele Aeriene Române

Ultimul avion F-16 din cadrul Escadrilei 53 Vânătoare a Bazei 86 Aeriene de la Borcea a intrat oficial în dotarea Forțelor Aeriene Române. Aeronava este cea de-a 17-a de acest tip achiziționată de România din 2016 și până în prezent, informează Agerpres.

„Am considerat că este un eveniment care trebuie marcat pentru că el reprezintă momentul în care încheiem etapa de achiziţie şi demarăm o nouă etapă cel puţin la fel de importantă, aceea de operaţionalizare şi modernizare a escadrilei”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

Deși au trecut 5 ani de la livrarea primelor aparate destinate Forțelor Aeriene Române, escadrila de F-16 nu este încă operațională, în sensul că nu are toți piloții pregătiți să meargă într-un teatru de operații unde să poată executa toate tipurile de misiuni NATO de luptă care pot fi realizate cu acest avion.

În acest moment, avioanele F-16 ale României execută misiuni de poliție aeriană „prin executarea permanentă a apărării spaţiului aerian naţional NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent - Poliţie Aeriană, sub comanda NATO”, conform MApN.

Întreaga flotă de 17 avioane F-16 va intra apoi într-o etapă de modernizare la Aerostar Bacău, în perioada 2023-2025, la standardul M6.XR (practic o actualizare a software-ului, îmbunătățire a senzorilor, comunicațiilor etc.)

Prin Hotărârea CSAT din 27 septembrie 2012 a fost aprobată Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, care prevede realizarea graduală a capabilităţii operaţionale aeriene finale, reprezentată de trei escadrile de luptă.

Pentru aceasta au fost semnate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 240/2013, contracte cu Guvernul Republicii Portugheze şi Guvernul SUA pentru achiziţionarea a 12 avioane F-16. Aeronavele au fost livrate în perioada 2016-2017 - şase la 29 septembrie 2016, trei la 15 noiembrie 2016 şi trei la 28 septembrie 2017. Ultimul lot, format din cinci aeronave, ultima fiind cea sosită în România pe 25 martie, a fost făcută conform Legii 237/2019.

Valoarea contractului pentru achiziția primelor 12 avioane F-16 a fost de 628 milioane de euro. Costul pentru celelalte 5 avioane și modernizarea întregii escadrile s-a ridicat la valoarea de 300 de milioane de euro.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Analiza pieței imobiliare din România. Cum vor influența alegerile prețurilor locuințelor și ce orașe vor fi...
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
mina
Ucrainenii învață cum să detecteze și să dezamorseze mine și muniții neexplodate, într-o tabără a Gărzii...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...