Galerie Foto Imagini de coșmar într-o școală de lângă Cluj-Napoca. "Așa arată școala mea, domnule Ciucă! Am amenajat sala de clasă pe banii mei"

Data actualizării: Data publicării:
colaj scoala huedin
În Școala Gimnazială Specială din Huedin, județul Cluj, învață 93 de elevi. Sursa foto: colaj Facebook / Mihaela Ciupei

Strigăt de disperare din partea unei profesoare din județul Cluj. Sătulă de condițiile în care este nevoită să predea, aceasta a decis să facă publice câteva fotografii cu clădirea în care învață 90 de elevi. Iar imaginile sunt de coșmar: pereți scorojiți, toalete insalubre, săli de clasă sinistre. "Am stat în umbră până acum, dar nu mai pot!", spune Mihaela Ciupei, într-un mesaj tranșant adresat guvernanților.

Huedin, județul Cluj, 2023. În Școala Gimnazială Specială de aici învață aproximativ 90 de copii. Au între 6 și 19 ani și fiecare dintre ei e... special. Pe lângă destinul care le-a frânt deja multora dintre ei aripile, elevii sunt nevoiți să îndure, zi de zi, și ignoranța autorităților, chiar dintre zidurile care ar trebui să-i facă, într-o zi, oameni mari.

Profesorii de aici nu sunt simplii dascăli. Predau câte 12 materii și fiecare zi este un examen dat la clasă. Copiii, unii dintre ei proveniți din familii vulnerabile sau din case de tip familial, alții cu tulburări de comportament, găsesc la școală o speranță.

Școala lor e, însă, mai tristă ca niciodată. Nu de ieri, de azi, ci de ani... de nepăsare. Doar dascălii și elevii ce s-au mai perindat, de-a lungul timpului, printre zidurile care arată ca după bombardamente. Pereții sunt scorojiți, toaletele sunt insalubre și, oriunde privești cu ochii, e strigăt de neputință...

scoala degradata huedin
Așa arată coridorul Școlii Gimnaziale Speciale din Huedin. Sursa foto: Facebook / Mihaela Ciupei

Din banii lor, cadrele didactice și-au amenajat cât și cum au putut sălile de clasă. Au pus ban de la ban și și-au dat întâlnire la școală după orele de program.  Au zugrăvit, au vopsit, au cumpărat mobilier și au pus până și perdele la ferestre. Au încercat să compenseze, astfel, nenumăratele lipsuri materiale. Pentru ei, dar mai ales pentru copiii lor de la școală.

Sătulă de ignoranța autorităților, Mihaela Ciupei, profesor psihopedagog la Școala Gimnazială Specială Huedin se revoltă, într-o postare pe rețelele sociale:

„Am stat în umbră până acum, dar nu mai pot! Așa arată școala mea, domnule Ciucă, la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca! Și da, domnule Ciucă, am avut 10 la licență, disertație și definitivat. Nu sunt bani de reparații! Am înțeles, acum, că nu sunt bani nici de salarii! Mi-am amenajat sala pe banii mei și merg cu drag la școală! M-aș fi gândit cu bucurie că, dacă mai urcau salariile, voi mai putea face rost de câte ceva pentru școală! Nu, nu m-am gândit la familia mea, pentru că Bunul Dumnezeu ne-a ajutat până acum și nu suntem muritori de foame, cu toate că suntem profesori! Nu sunt bani, domnule Ciucă, de unde să fie? Unde ați mai văzut atâta ură împotriva profesorilor? Ceea ce cer colegii mei de breaslă e mai mult decât pertinent! Rușine să vă fie! Nu sunt bani, domnule Ciucă, și nici nu vor fi vreodată pentru educația copiilor noștri! Apropo, aveți copii? Dar doamna Deca are copii? Dar domnul președinte are copii? Rămâneți în bula voastră din Parlament, cu tot cu neamurile și pilele domniilor voastre!”, a scris Mihaela Ciupei în postarea care însoțește imaginile.

Școala Gimnazială Specială Huedin. Sursa foto: Facebook / Mihaela Ciupei
Școala Gimnazială Specială Huedin. Sursa foto: Facebook / Mihaela Ciupei

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...