Guvernul explică cine nu intră în carantină de sărbători, la sosirea în România

Data actualizării: Data publicării:
MUNCITORI AGRICULTURA GERMANIA - AEROPORT TIMISOARA - COVID19 -
Măsurile se vor aplica până pe 8 ianuarie 2022. Foto: INQUAM Photos/Virgil Simonescu

Începând cu data de 10 decembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă.

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare și se aplică până pe 8 ianuarie 2022.

Cine intră în carantină

Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele VERDE și GALBEN:

  • NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;
  • Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care:
  • Persoanele nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zona ROȘIE:

  • NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;
  • Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
  • Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, dacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sosirea în România a persoanelor care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european)

  • NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.
  • Carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.
  • Carantină pentru 14 zile pentru persoanele care intră în România și NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Excepții de la măsura carantinării

SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL COMUNITĂȚII EUROPENE:

  • Copiii sub 12 ani;
  • Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona ROȘIE și rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
  • Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele două țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.
  • Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori trecuți prin boală, care sosesc din zona ROȘIE pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
  • Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală și care sosesc din zona ROȘIE. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
  • Persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona ROȘIE. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL TERȚ:

  • Copiii sub 12 ani;
  • Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
  • Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele trei țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.
  • Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
  • Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
  • Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din state terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Aceste măsuri se vor aplica până pe 8 ianuarie 2022 și vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF). În prezent, acest formular se aplică în 14 țări europene.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...