Grevele din Portugalia continuă. De data aceasta, medicii au blocat activitatea în mai multe spitale

Data publicării:
grup de oameni cu steaguri și pancarde pe o strada din Lisabona
Protestatari pe străzile Lisabonei, Portugalia, de Ziua Națională a Luptei, pe 28 iunie 2023. Sursa foto: Profimedia Images

Mai multe spitale şi centre de sănătate din Portugalia sunt nefuncţionale din cauza unei greve de trei zile a medicilor din serviciul naţional de sănătate, care cer salarii şi condiţii de muncă mai bune, potrivit Sindicatului Medicilor Independenţi, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Participarea ''este foarte mare'', au declarat reprezentanți ai SIM, care a convocat greva, în timp ce oficialii de la Ministerul Sănătății portughez refuză să comenteze pe marginea cifrelor.

''Este din ce în ce mai dificil să atragi medici. Este foarte îngrijorător", a declarat unul dintre liderii sindicatului, Herminia Teixeira, pentru agenţia de presă Lusa. Această profesionistă din domeniul sănătăţii este îngrijorată în special de numărul tot mai mare de persoane fără medic de familie, pe care îl estimează la "aproape 1,7 milioane", pentru o ţară cu o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori.

În lipsa unor creşteri salariale care să atragă noi medici, este probabil ca acest număr să crească şi mai mult.

Medicii de familie au început luni o grevă parţială de o lună, refuzând să lucreze ore suplimentare.

Întrebat despre impactul grevei în timpul Zilelor Mondiale ale Tineretului, organizate în Portugalia între 1 şi 6 august, ministrul sănătăţii Manuel Pizarro a subliniat că sindicatul medicilor s-a angajat să asigure un serviciu minim.

Lisabona se pregăteşte să îl primească săptămâna viitoare pe Papa Francisc şi aproape un milion de tineri pelerini catolici, potrivit organizatorilor.

În afară de sectorul sănătăţii, şi alţi angajaţi din transporturi, servicii aeroportuare şi forţele de poliţie au anunţat greve pentru această perioadă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...