Fizicianul Cristian Presură explică de ce pandemia a resetat Ceasul Apocalipsei: Am putea să avem iar amenințări nucleare

Data actualizării: Data publicării:
ilustratie cu globul pamanesc in flacari
Ceasul Apocalipsei rămâne setat la "100 de secunde până la miezul nopții", la fel ca și în 2020. Foto: Getty Images

Ceasul Apocalipsei, care simbolizează iminența unui dezastru planetar și disparția omenirii, a fost setat la 100 de secunde de miezul nopții, din cauza ineficienței guvernelor în gestionarea pandemiei. Din 1947, Ceasul Apocalipsei a fost modificat de 23 de ori. Acest ceas simbolic măsoară apropierea umanităţii de distrugere totală în urma propriilor sale acţiuni nocive. Fizicianul Cristian Presură a explicat la Digi24 ce înseamnă de fapt Ceasul Apocalipsei și ce pericole ar putea exista pe fondul crizei de coronavirus. 

Ceasul Apocalipsei s-a apropiat în 2018 cu încă 30 de secunde de miezul nopţii, în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de armele nucleare şi schimbarea climatică. A fost menținut așa și în 2019, iar în 2020 a fost modificat la 100 de secunde pe fondul pandemiei de coronavirus. 

"Mai mulți oameni de știință, cu o poveste foarte interesantă ce începe de la al doilea Război Mondial, au început o analiză în cadrul proiectului Manhattan, când s-a construit prima bombă atomică. Acest proiect a fost posibil prin contribuția a aproape 100.000 de oameni de știință. Mulți dintre ei au avut regrete apoi, pentru că bomba atomică a fost folosită împotriva omului. Pentru că au apărut bombe atomice din ce în ce mai puternice, ei au început să construiască acest panel prin care încearcă să analizeze cât de aproape am putea fi de un eventual cataclism mondial, folosind metode științifice. Numai că acel timp nu îl pun în zeci de ani, sute de ani, ci în minute. Vorbim aici de o metaforă, de minute la scară cosmică. Din cealaltă perspectivă, nouă ni se pare că timpul trece foarte greu, dar dacă privim la scară cosmică, vedem că schimbările au loc într-un timp foarte rapid, atunci vorbim de minute la scară cosmică. Această instanță a monitorizat de-a lungul timpului câte minute cosmice, câte secunde cosmice mai sunt până când am putea să ne distrugem. Au fost două momente, momentul anilor 50, când au apărut bombele cu hidrogen și am fost la câteva minute să ne distrugem, apoi au fost anii 80, iar după anii 90 lucrurile au început să se relaxeze pentru că s-a terminat Războiul Rece.

Doar că apoi au început să apară alte probleme, a apărut încălzirea globală și mai recent a apărut această criză Covid, care creează tensiuni în societate, de care națiunile ar putea să profite. Și am putea să avem iar amenințări nucleare. Acestea sunt motivele pentru care această instanță a venit din nou cu un timp foarte scurt, cel mai scurt din toată istoria ei de aproximativ de 100 de secunde. Pericolul e mai mare decât oricând", a explicat fizicianul Cristian Presura la Digi24. 

Aceste modificări transmit câteva mesaje combinate, mai spune fizicianul, care precizează că nu doar pandemia în sine reprezintă un pericol. 

"Mesajul este combinat, este vorba nu doar de pandemie, ci și de faptul că Rusia nu a prelungit acordul nuclear cu Statele Unite, iar asta ridică semne de întrebare pentru că ele sunt cele două mari puteri. Iar pandemia introduce această nesiguranță, pentru că avem resurse puține, vedem acum bătăliile care se dau pe vaccin, aceasta contribuie la dezechilibre și la tensiuni politice. În plus, avem arme nucleare. Ar putea să apară tensiuni mai mari, care să ducă la războaie", a mai spus Cristian Presură. 

La 70 de ani de la apariţia Doomsday Clock, ameninţările globale din partea armelor nucleare şi schimbării climatice sunt încă iminente. Totuşi, deşi acţiunea umană este cea responsabilă pentru pericolele globale, tot ea poate schimba şi cursul viitorului, susțin oamenii de știință.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...