Zonele însorite, asociate cu mai puţine decese provocate de COVID-19. Care este efectul luminii solare asupra coronavirusului

Data publicării:
Soare
Foto: Gulliver/Getty Images

Zonele însorite „sunt asociate cu mai puţine decese provocate de COVID-19", este concluzia cercetătorilor de la Universitatea Edinburgh care au analizat datele furnizate de  ţări grav afectate de pandemia de COVID-19, precum Marea Britanie, Italia şi Statele Unite.

Autorii noului studiu, publicat în British Journal of Dermatology, afirmă că "o expunere ambientală mai mare la UVA (radiaţia ultravioletă A)" este "asociată cu o mortalitate mai mică asociată COVID-19".

Cercetătorii de la Universitatea Edinburgh au comparat numărul de decese asociate maladiei COVID-19 în Statele Unite din ianuarie 2020 până în aprilie 2020 cu nivelurile UV (raze ultraviolete) din aproape 2.500 de districte americane, înainte de a aplica aceeaşi metodologie pentru alte două ţări, Marea Britanie şi Italia.

Statele Unite, Marea Britanie şi Italia au raportat unele dintre cele mai mari bilanţuri de decese asociate pandemiei de COVID-19 din lume, atât pe cap de locuitor, cât şi în cifre absolute, însă numărul de decese a scăzut semnificativ în aceste ţări în lunile de vară. Cele mai multe ţări din Asia şi din Africa au raportat numere relativ mici de decese pe cap de locuitor pe întreaga durată a pandemiei de COVID-19.

"Relaţia dintre mortalitatea COVID-19, anotimp şi latitudine a fost destul de izbitoare; prin acest studiu noi oferim o explicaţie alternativă pentru acest fenomen", a declarat Chris Dibben, coautor al cercetării, citat de Agerpres.

Autorii studiului au spus că au încercat să măsoare un posibil impact al vitaminei D, citată pe scară largă drept un inhibitor pentru COVID-19 şi denumită "vitamina soarelui", întrucât organismul uman o sintetizează în cantităţi mai mari atunci când pielea este expusă la lumina solară.

"Expunerea la soare ar putea să reducă decesele de COVID-19 într-o manieră independentă faţă de vitamina D", au adăugat cercetătorii scoţieni.

Alte studii recente au consolidat teoria potrivit căreia petrecerea timpului în aer liber scade probabilitatea de dezvoltare a maladiei COVID-19.

Luni, oficialii irlandezi din domeniul sănătăţii au anunţat că doar 0,1% din totalul cazurilor de coronavirus din Irlanda ar putea fi asociate cu activităţi desfăşurate în aer liber, însă multe dintre aceste activităţi sunt interzise în prezent din cauza celui de-al treilea lockdown decretat în această ţară din cauza pandemiei de COVID-19. 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...