Zelenski le cere din nou aliaţilor armament cu rază lungă de acţiune pentru a ataca Rusia. „Este întru totul justificat”

Data publicării:
racheta sol-aer lansata de la malul marii
Sistem de rachete sol-aer NASAMS. Sursă foto: raytheonmissilesanddefense.com

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou acordul aliaților ca Ucraina să atace în „adâncime” în Rusia. „Avem nevoie de capacităţi suplimentare cu rază lungă de acţiune”, afirmă Volodimir Zelenski.

„Aviaţia de luptă rusă trebuie să fie distrusă peste tot unde se află, prin toate mijloacele eficiente. Este întru totul justificat ca aerodromurile ruseşti să fie lovite”, a pledat el duminică, denunţând un atac la Harkov.

La sfârşitul lui mai, Statele Unite au acceptat ca Ucraina să folosească armament american pentru a ataca, în anumite cazuri, ţinte militare pe teritoriul rus, în apropierea regiunii Harkov.

„Această autorizare ne-a permis să distrugem o parte a potenţialul terorist rus. Dar numai o parte”, a subliniat liderul de la Kiev, potrivit News.ro.

„Trebuie să ne protejăm de teroarea rusă. Avem nevoie de capacităţi suplimentare cu rază lungă de acţiune şi armament adecvat destinat ucrainenilor. Cooperăm cu partenerii noştri şi facem tot ceea ce putem pentru a accelera această decizie”, a anunţat Volodimir Zelenski.

Macron: „Trebuie să le permitem”

După mai multe luni de incertitudine, aliaţii Kievului au acceptat, într-un final, să-l lase pe Volodimir Zelenski să atace - de la caz la caz - pe teritoriul rus, la frontiera cu Ucraina, în regiunea Harkov.

La sfârşitul lui mai, preşedintele francez Emmanuel Macron estima că este necesar ca Kievul să fie autorizat să „neutralizeze” baze militare din care Rusia trage rachete în Ucraina.

„Trebuie să le permitem să neutralizeze instalaţiile militare din care se trag rachete (...), instalaţiile militare din care este agresată Ucraina”, declara preşedintele francez într-o conferinţăă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, în apropiere de Berlin, înaintea undei verzi a Washingtonului.

La jumătatea lui iunie, consilierul în probleme de securitate internă al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, sugera o eventuală schimbare în politica americană.

Jake Sullivan sugera ca ucrainenii să nu fie autorizaţi să atace în zona de frontieră, de partea rusă, în dreptul Harkovului, „ci în orice loc în care forţe ruse traversează frontiera din partea rusă către partea ucraineană cu scopul de a încrrca să cucerească noi teritorii ucrainene”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...