Zelenski le-a cerut occidentalilor să nu creeze panică din cauza tensiunilor cu Rusia: „Cel mai mare risc este destabilizarea internă"

Data publicării:
Volodimir Zelenski gesticulează
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ucraina, relatează AFP. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”.

„Nu avem nevoie de această panică”, pentru că „trebuie să stabilizăm economia” ţării, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă pentru media străine.

„Probabilitatea unui atac (rus) există, nu a dispărut şi nu a fost mai puţin gravă în 2021”, dar „nu vedem o escaladare superioară celei care exista” anul trecut, a asigurat el.

În schimb, dacă ne luăm după media internaţionale şi „chiar după şefi de stat respectaţi”, s-ar putea crede „că suntem deja în război” în toată ţara, „că sunt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul”, a insistat Zelenski.

„Cât costă această panică pentru Ucraina?”, a punctat şeful statului.

„Cel mai mare risc pentru Ucraina” este „destabilizarea situaţiei din interiorul ţării”, mai curând decât ameninţarea unei invazii ruse, a mai adăugat preşedintele ucrainean.

Convorbirea telefonică dintre Joe Biden și Volodimir Zelenski „nu a mers bine”, a declarat un înalt oficial ucrainean, joi, pentru CNN. Cei doi președinți nu au fost de acord cu privire la „nivelul de risc” al unui posibil atac din partea Rusiei.

Casa Albă neagă informațiile, însă, și avertizează că „surse anonime dau informații false”. Biden a precizat, însă, după discuția cu Zelenski, că o invazie rusească în Ucraina este o „posibilitate reală.

În cadrul apelului, pe care oficialul ucrainean citat l-a descris drept „lung și deschis”, Biden l-a avertizat pe Zelenski că un atac rusesc ar putea fi iminent, și a spus că invazia devenit „aproapte certă” odată ce temperaturile de iarnă vor duce la înghețarea solului în februarie.

Zelenski și-ar fi reafirmat poziția, conform căreia, amenințarea rusească rămâne „periculoasă dar ambiguă” și ar fi spus că nu este sigur că un atac va avea, într-adevăr, loc.

Purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, Emily Horne, a negat și ea spusele sursei citate anterior - „Sursele anonime dau informații false”, a declarat ea pentru CNN.

Președintele Biden a spus că există posibilitatea reală a unei invazii rusești în februarie. A spus acest lucru public și noi avertizăm în legătură cu acest lucru de luni de zile. Informațiile care spun altceva sunt complet false”, a adăugat ea.

Biden a reiterat că Statele Unite vor „răspunde decisiv dacă Rusia invadează Ucraina”, dar și că vor fi explorate metode de sprijin macroeconomic adițíonal” pentru a ajuta economia ucraineană.

Președintele Biden a notat că SUA au furnizat Ucrainei peste o jumătate de miliard de dolari ca ajutor umanitar și pentru dezvoltare, anul trecut, și că explorează alte tipuri de sprijin macroeconomic pentru a ajuta economia ucraineană în mijlocul presiunilor făcute de desfășurarea militară a Rusiei”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Informațiile conform cărora discuția dintre Biden și Zelenski „nu a mers bine” au fost dezmințite și de un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean. Zelenski a scris pe Twitter că el și Biden au discutat „eforturile diplomatice recente pentru dezescaladare” și că au stabilit „noi acțiuni comune pentru viitor”.

Președintele ucrainean a spus că i-a mulțumit lui Biden pentru ajutorul militar și a spus că au fost discutat și „posibilități de ajutor pentru Ucraina”.

Totuși, oficialul ucrainean citat anterior, a susținut că Biden a spus că Ucraina nu va mai primi alte ajutoare militare. Zelenski l-ar fi îndemnat pe Biden să mai reducă mesajele alarmiste”, avertizând cu privire la impactul economic al panicii, mai spune oficialul citat. El spune, de asemenea, că serviciile de informații din Ucraina percep în mod diferit amenințarea.

Anterior, o altă sursă americană a confirmat că la Casa Albă există o recunoaștere a faptului că Zelenski are „publicuri diferite” și că încearcă să găsească răspunsuri echilibrate pentru fiecare dintre ele - „Pe de-o parte, Zelenski vrea ajutor, însă trebuie să își asigure și populația că are situația sub control. E complicat”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...