Zelenski a refuzat vizita președintelui Germaniei la Kiev. „Nu este binevenit pentru moment”

Data actualizării: Data publicării:
Frank Walter Steinmeier presedintele germaniei
Președintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier. Foto: Christian Marquardt-Pool/ Getty Images

Preşedintele german Walter Steinmeier, care a fost criticat pentru relaţiile sale din ultimii ani cu Rusia, a declarat marţi că s-a oferit să se deplaseze în Ucraina cu alţi şefi de stat, dar că i s-a transmis că vizita sa nu este binevenită la Kiev. 

Această călătorie urma să aibă loc împreună cu preşedinţii Poloniei şi celor trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania): „Eram pregătit să merg, dar se pare, şi a trebuit să iau act, că prezenţa mea la Kiev nu este dorită.”

Această vizită avea scopul „de a trimite un semnal puternic de solidaritate europeană comună cu Ucraina”, şi-a exprimat el regretul, potrivit Agerpres.

Cotidianul Bild a relatat primul despre acest incident, citând în special un diplomat ucrainean cu afirmaţii foarte aspre la adresa preşedintelui din tabăra social-democrată (SPD): „Ştim cu toţii despre relaţiile strânse ale lui Steinmeier cu Rusia... Nu este binevenit pentru moment la Kiev. Vom vedea dacă asta se va schimba”.

În ultimele două săptămâni, Steinmeier, care a fost în două rânduri ministru de externe pe vremea cancelarului conservator Angela Merkel, a făcut obiectul unor critici, la fel ca Angela Merkel pentru presupusa sa lipsă de fermitate în faţa Rusiei. El chiar recunoscuse la începutul lunii aprilie că a făcut o „greşeală” susţinând construcţia gazoductului Nord Stream 2, între Rusia şi Germania.

„Adeziunea mea faţă de Nord Stream 2 a fost clar o greşeală. Ne agăţam de poduri în care Rusia nu mai credea şi împotriva cărora partenerii noştri ne-au avertizat”, afirmase preşedintele german, potrivit declaraţiilor citate de media din ţara sa.

Steinmeier miza pe faptul că „Vladimir Putin nu va accepta ruina economică, politică şi morală a ţării sale de dragul nebuniei sale imperiale”. „Dar la fel ca alţii, am greşit”, a concluzionat el.

Gazoductul destinat să dubleze capacitatea aprovizionării Germaniei cu gaze ruseşti a fost în cele din urmă suspendat sine die de către Berlin în februarie.

Social-democraţii aflaţi în prezent la putere în Germania au fost susţinători fervenţi ai unei apropieri de Moscova, notează AFP.

Actualul cancelar Olaf Scholz se află, de asemenea, sub presiunea partenerilor săi de coaliţie, mai ales a ecologiştilor, de a se angaja mai ferm de partea Ucrainei, inclusiv prin livrarea de arme grele Kievului.

„Nu mai poate exista o revenire la normalitate cu Rusia lui Putin”

Steinmeier a declarat că nu îşi poate imagina o „revenire la normalitate” cu Rusia guvernată de Vladimir Putin, potrivit France Presse. „Nu poate exista o revenire la normalitate cu Rusia lui Putin”, a apreciat şeful statului german, aflat într-o vizită oficială la Varşovia.

Preşedintele german a subliniat necesitatea de a accepta preţul pe care ar urma să-l plătească ţările democratice în urma acestui război.„Acest război va impune sprijinul nostru, capacitatea noastră de a ne apăra, disponibilitatea de a suporta sarcini pentru o lungă perioadă de timp”, a apreciat el.

Totodată, Steinmeier a denunţat „crimele de război ruse” comise în Ucraina.

„Aceste crime trebuie să fie documentate şi elucidate. Atât autorii, cât şi cei responsabili din punct de vedere politic trebuie să fie traşi la răspundere”, a insistat preşedintele german într-o conferinţă de presă comună cu şeful statului polonez, Andrzej Duda. „Această barbarie pe care o vedem în fiecare zi, această barbarie trebuie să ia sfârşit”, a insistat Steinmeier, lansând un apel către Moscova de a face posibilă o evacuare umanitară imediată a locuitorilor din Mariupol, oraş-port strategic la Marea Azov.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mircea Badea a umilit-o pe Dana Budeanu, după eșecul lui Ciolacu de la alegeri: ”După ce a pus-o pe Firea...
Digi FM
Ce avere are Călin Georgescu. Cât a câștigat lunar din jobul lui de profesor în Pitești
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Schimbarea la față a PNL și PSD, grăbită de votul românilor. Cum s-au regrupat partidele după eșecul de la...
Newsweek
3.000 lei tăiați la pensie pentru unii pensionari. Ce se întâmplă cu cardul de alimente și energie?
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
UTV
Stefan Banica, mesaj emotionant pentru Lavinia Pîrva de ziua ei: „Eu sunt doar jumatatea ei”