Peste 30 de persoane din China s-au infectat cu un virus recent identificat care face parte din aceeași familie cu virusurile mortale Nipah și Hendra, scrie Bloomberg. Precum SARS-CoV-2, virusul care provoacă sindromul Covid-19, noul virus numit Langya a fost cel mai probabil transmis la oameni de la animale, potrivit oamenilor de știință.
Henipavirusul Langya (LayV) a fost prima dată detectat în provinciile nord-estice Shandong și Henan la finalul anului 2018, dar a fost identificat oficial abia săptămâna trecută de oamenii de știință, informează The Guardian.
Cercetătorii au descoperit Langya în mai mult de un sfert dintre cei 262 de chițcani testați, „o constatare ce sugerează că chițcanul ar putea fi un rezervor natural [al virusului]”. Langya a fost depistat și în 2% dintre capre și 5% dintre câinii testați.
Când infectează un om, virusul Langya provoacă simptome precum febră, oboseală, tuse, pierderea apetitului și dureri musculare. Toți pacienții tratați au avut febră, iar unii dintre ei au părut să sufere de afecțiuni ale ficatului și rinichilor și au dezvoltat anomalii ale celulelor sanguine.
Până acum, niciun om nu a murit după ce s-a infectat cu Langya. Cazurile de infectare cu noul virus din China „nu au fost fatale sau foarte grave” momentan și că „nu este nevoie să ne panicăm”.
Criza climatică și distrugerea naturii crește riscul de transmitere a virusurilor de la animal la om
Nu se știe încă dacă virusul poate fi transmis de la un om la altul. Majoritatea cazurilor de până acum s-au înregistrat în rândul fermierilor și al unor muncitori de la o fabrică.
Oamenii de știință au studiat Langya și au descoperit că este un henipavirus, o categorie de virusuri zoonotice ARN care cuprinde Hendra și Nipah.
Virusul Hendra afectează caii și oamenii și a apărut în Australia, iar Nipah a provocat mai multe epidemii în Asia de Sud-Est. Ambele virusuri au fost asociate cu rate mari de deces în rândul oamenilor.
Experții în bolile infecțioase au avertizat de mult timp că criza climatică și distrugerea naturii cresc riscul ca virusurile să se transmită de la animale la oameni – un proces numit „revărsare zoonotică”.