Volodimir Zelenski l-a demis pe ambasadorul Ucrainei în Germania

Data publicării:
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski l-a retras din funcție, sâmbătă, pe ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrii Melnik, dar și pe alți câțiva ambasadori, relatează Reuters. Într-un decret care nu precizează motivele acestor destituiri, Zelenski a anunţat demiterea ambasadorilor Ucrainei în Germania, India, Republica Cehă, Norvegia şi Ungaria. Nu se ştie deocamdată dacă aceştia vor fi numiţi în alte posturi.

Zelenski le ceruse diplomaţilor ucraineni să obţină sprijin internaţional şi ajutor militar pentru Ucraina, în timp ce ţara încearcă să respingă invazia rusească declanşată în 24 februarie.

Melnik devenise cunoscut pentru cererile sale repetate de mai mult sprijin din partea guvernului german, sub forma de arme grele, pe măsură ce atacurile Rusiei continuau.

Recent, el a fost criticat pentru o declaraţie controversată în care îi luase apărarea liderului naţionalist ucrainean, Stepan Bandera, care a condus un grup responsabil de epurare etnică şi masacrarea a zeci de mii de polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Presa germană, inclusiv ziarele Bild şi Süddeutsche Zeitung, au scris că Melnik urmează să fie mutat la Ministerul de Externe de la Kiev, citând surse ucrainene.

Relaţiile Ucrainei cu Germania - care depinde puternic de resursele energetice ruseşti - sunt un subiect sensibil.

Guvernele celor două țări sunt, în prezent, în dezacord în legătură cu o turbină de fabricaţie germană, aflată în mentenanţă în Canada. Germania vrea ca guvernul canadian să predea turbina Gazprom, care susţine că şi-a redus volumul de gaze pompat în Europa din cauza absenţei acestei piese.

Ucraina a cerut Canadei să nu trimită turbina, argumentând că expedierea acesteia în Rusia ar constitui o încălcare a sancţiunilor impuse Rusiei. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...