Vladimir Putin susține că Ucraina ar vorbi despre pace doar dacă ar rămâne fără resurse: „Am impresia că vor să muşte cât de mult pot”

Data publicării:
Vladimir Putin nervos, gesticulează
Un rus spune că pe front 99% îl numeau pe Putin "nenorocit". Foto: Profimedia Images

Ucraina ar putea începe negocierile de pace doar atunci când va rămâne fără resurse şi va folosi orice potenţială încetare a ostilităţilor pentru a se reînarma cu ajutorul Occidentului, a declarat, marţi, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de agenţia Reuters.

Războiul a devastat zonele din estul şi sudul Ucrainei, a ucis sau rănit sute de mii de persoane şi a declanşat cea mai mare ruptură a legăturilor Rusiei cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba în 1962.

Vorbind la un forum economic în oraşul-port al Rusiei de la Pacific Vladivostok, Putin a spus că contraofensiva Ucrainei împotriva forţelor ruse până acum a eşuat şi armata ucraineană a suferit pierderi grele.

„Am impresia că vor să muşte cât de mult pot şi apoi, când resursele lor vor fi aproape de zero, să obţină o încetare a ostilităţilor şi să înceapă negocieri pentru a-şi reface resursele şi restabili capacitatea de luptă”, a declarat Putin.

Preşedintele a adăugat că mulţi potenţiali mediatori l-au întrebat dacă Rusia este pregătită să înceteze lupta, dar el a spus că Rusia nu se poate opri câtă vreme se confruntă cu o contraofensivă ucraineană.

Ca să existe vreo şansă de discuţii, a notat Putin, Ucraina ar trebui mai întâi să anuleze interdicţia legală autoimpusă asupra discuţiilor de pace şi să explice ce vrea.

„Atunci vom vedea”, a spus Putin.

Rusia controlează aproximativ 18% din teritoriul ucrainean

Rusia controlează aproximativ 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv Crimeea pe care a anexat-o în 2014 şi teritorii din estul şi sudul Ucrainei luate sub control în 2022.

De câteva luni, Ucraina se luptă să recâştige o parte din acel teritoriu şi a recucerit unele sate, dar nu a făcut încă progrese teritoriale semnificative împotriva liniilor ruseşti puternic fortificate, presărate cu mii de mine terestre, notează Reuters.

Ucraina spune că nu se va opri până când ultimul soldat rus nu va fi alungat de pe teritoriul ei. Occidentul afirmă că vrea să ajute Ucraina să învingă Rusia, un obiectiv despre care oficialii de la Kremlin declară că este un vis nerealist.

Putin a mai spus că decizia Occidentului de a furniza Ucrainei bombe cu dispersie şi muniţie cu uraniu sărăcit este o crimă, dar că, deşi astfel de livrări ar putea prelungi războiul, ele nu vor schimba rezultatul final al acestuia.

El a criticat de asemenea decizia Occidentului de a furniza Ucrainei avioane F-16.

Întrebat dacă Rusia trebuie să introducă o nouă mobilizare obligatorie, Putin a spus că 1.000 - 1.500 de ruşi semnează zilnic contracte voluntare pentru a se alătura armatei.

În ultimele şase sau şapte luni, 270.000 de persoane au semnat contracte voluntare, a spus Putin, o cifră puţin mai mică decât cea de 280.000 anunţată de fostul preşedinte Dmitri Medvedev la începutul acestei luni.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...