Vladimir Putin a promulgat legea care îi permite să rămână președinte până în 2036

Data publicării:
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, uşor descumpănit
Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a promulgat legea care îi permite să candideze pentru încă două mandate la președinția Rusiei, în ciuda faptului că se află deja la al doilea mandat consecutiv și la al patrulea în total, conform Reuters.

Legea propusă în parlamentul rus a fost adoptată de legislativ la sfârșitul lunii martie și îi permite, astfel, liderului de la Kremlin, să rămână la putere până în 2036, când va avea 84 de ani. Legea nu elimină, însă, limita de două mandate consecutive, fiind dedicată exclusiv persoanelor care au ocupat funcția înainte de semnarea acestei – adică Putin și Medvedev.

Noua lege resetează, practic, la zero, numărul de mandate ale actualului șef de la Kremlin pentru a îi permite acestuia să candideze din nou.

Constituția Rusiei prevede că o persoană nu poate avea decât două mandate consecutive de președinte, pentru a putea candida la al treilea fiind nevoie să aștepte un mandat întreg. În 2008, Putin a făcut celebra rocadă cu premierul de atunci, Medvedev, cel din urmă venind în funcția de președinte, iar Putin în cea de premier. În 2012, Putin a redevenit președinte pentru al treilea mandat și a fost reales pentru al patrulea în 2018. Acest mandat se va încheia în 2024.

În ultimii ani, Vladimir Putin s-a concentrat activ pe remodelarea arhitecturii constituționale a statului rus pentru a își consolida puterea. Putin conduce Rusia din 2000.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...