VIDEO Un cimitir al mercenarilor Wagner a fost distrus cu buldozerele. „Pe această alee erau morminte. Totul a fost demolat”

Data actualizării: Data publicării:
Un cimitir al mercenarilor Wagner a fost distrus cu buldozerele
Un cimitir al mercenarilor Wagner a fost distrus cu buldozerele. Sursa: captură video

Gruparea Wagner pare că are soarta pe care au avut-o adversarii interni ai lui Stalin: ștergerea din istorie. Un cimitir al mercenarilor a fost distrus cu buldozerele. Unde erau cruci și coroane, este acum un câmp gol. Un fost combatant a făcut descoperirea. În paralel, autoritățile ruse par că trag de timp în legătură cu ancheta legată de prăbușirea avionului lui Prigojin.

Epava aeronavei este tratată fără grijă iar identitatea celor de la bord nu a fost nici până acum confirmată oficial.

Aripa care s-a rupt în zbor și care a ajuns la câțiva kilometri de restul aeronavei este trasă pur și simplu pe pământ. Nu este clar dacă specialiștii au strâns toate informațiile de care au nevoie, ca să afle ce s-a întâmplat cu avionul.

Dar modul în care a fost scoasă aripa ruptă, element cheie al anchetei, a ridicat semne de întrebare specialiștilor din occident care au văzut metoda grosolană.

În paralel, autoritățile ruse au început să șteargă urmele existenței Wagner. Un fost combatant a mers într-un cimitir unde sunt îngropați camarazii săi și a găsit un teren gol.

-Acest obelisc a fost inaugurat de Evgheni Prigojin în Nikolaevka. Pe această alee erau morminte. Totul a fost demolat. Ce faceți, băieți? Este blasfemie. Sunt oameni care au murit pentru Rusia și voi le stricați mormintele. Ce faceți? Nu vă e frică de Dumnezeu? Aici sunt crucile decedaților. Uitați și anul, 2023. Toate coroane Wagner au fost puse într-o grămadă.

În acest timp, însă în fața sediului Wagner din Sankt Petersburg continuă să vină oameni care să aducă flori și lumânări pentru Prigojin.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri