Autorităţile chineze au arestat 67 de persoane pentru tulburarea ordinii publice, după ce zeci de protestatari s-au adunat pentru a participa la o demonstraţie rară pe străzile metropolei Beijing. Protestatarii arestaţi s-au plâns că autorităţile guvernamentale vizează în mod nedrept o organizaţie caritabilă din China, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Deşi în fiecare an au loc mii de demonstraţii anticorupţie şi antipoluare, asemenea proteste sunt ceva mai rare în capitala extrem de bine păzită şi bogată a Chinei.
Agenţia Xinhua a precizat că autorităţile chineze au arestat săptămâna trecută directorii de la o campanie numită Shanxinhui, acuzându-i că operează o schemă piramidală şi înşeală oamenii în numele strângerii de donaţii pentru săraci. Însă, zeci de persoane au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de acuzaţiile care se aduc Shanxinhui.
În acest sens, 67 de persoane implicate într-un protest au fost arestate miercuri seara, după ce au determinat închiderea unei arte rutiere importante dintr-un cartier sudic al Beijingului.
O parte din persoanele arestate au fost deja eliberate, întrucât nu au fost considerate o ameninţare şi au primit deja educaţia legii din China.
Însă, autorităţile chineze au de gând să pedepsească organizatorii demonstraţiei. Investitorii companiei, dintre care o parte au ieşit în stradă în grupuri mici, s-au plâns că Shanxinhui este victima unei nedreptăţi şi compania îi ajuta în mod real pe cei săraci.
Autorităţile guvernamentale au acuzat compania de manipularea şi persuadarea oamenilor pentru a se înscrie într-o schemă piramidală, care era deghizată drept organizaţie caritabilă la Beijing.