VIDEO Momentul în care o dronă ucraineană lovește o clădire de birouri din Moscova

Data actualizării: Data publicării:
moscova
Trei drone ucrainene au lovit capitala Rusiei, pentru a patra oară într-o lună. Foto: Captură Twitter

A fost alertă maximă la Moscova. Trei drone ucrainene au lovit capitala Rusiei, pentru a patra oară într-o lună. Au avariat o clădire și au dus la închiderea temporară a unui aeroport important. Și peninsula Crimeea ar fi fost ținta a 25 de drone, pe care rușii susțin că le-au doborât. În mediul online au apărut mai multe videoclipuri filmate de cătețeni ruși cu momentul în care o dronă lovește o clădire de birouri din centrul Moscovei.

Moscova a fost zguduită de bombardamente pentru a patra oară în doar o lună. Trei drone au lovit capitala rusă la primele ore ale dimineții.

Ministerul rus al Apărării a declarat că au fost doborâte toate, una de sistemele de apărare antiaeriană, iar celelalte două ar fi fost bruiate electronic.

O clădire de birouri a fost avariată, un aeroport important a fost închis temporar, iar traficul pe un bulevard central a fost blocat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

- Eu și prietenii mei am închiriat un apartament să venim aici și să ne relaxăm și, la un moment dat, am auzit o explozie și a fost ca un val, toată lumea a sărit. Și apoi era mult fum și nu se vedea nimic. Se vedea focul de sus.

În acest context, Vladimir Putin susține, fără rușine, că este deschis negocierilor cu Ucraina, dar continuă să le respingă vehement. Motivul: Rusia nu poate discuta despre pace atât timp cât armata Kievului lansează atacuri asupra Moscovei și a altor regiuni rusești.

„Nu putem opri focul atât timp cât ne atacă. Când spun asta, oamenii încep să se gândească. Este valabil și pentru începerea negocierilor de pace. Nu le-am respins niciodată. Știți că spun mereu faptul că nu am respins niciodată negocierile de pace”, spune Putin.

Președintele rus își continuă delirul și cu privire la contraofensiva ucraineană. Susține că armata Kievului a eșuat și chiar că își retrage trupele de asalt pentru a se regrupa.

„Nu există schimbări serioase și cred că acest lucru se datorează faptului că inamicul și-a retras unitățile de asalt în punctele de recuperare a capacității de luptă. Au suferit pierderi mari atât în forță de muncă, cât și în echipamente”, a mai afirmat liderul de la Kremlin.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri