Poliția americană a făcut publice imagini șocante de pe camerele supraveghere cu momentul în care atacatoarea de la școala primară creștină din Nashville, Tennessee intră în clădire. Audrey Elizabeth Hale a ucis 6 persoane, inclusiv 3 copii, înainte de a fi ucisă de poliție, relatează The Independent. Imaginile au un puternic impact emoțional.
Imaginile distribuite pe Twitter de Poliția Metropolitană din Nashville o arată pe Hale, în vârstă de 28 de ani, cum ajunge la școală cu mașina, parcheză, apoi se îndreaptă spre clădire.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Apoi, femeia trage cu o armă de asalt în ușa dublă de sticlă a școlii, înainte de a deschide focul asupra elevilor și personalului didactic.
Imaginile o arată de asemenea pe Hale plimbându-se prin școală, înarmată cu o pușcă de asalt, intrând și ieșind din mai multe camere.
Femeia avea la ea două puști de asalt și un pistol de 9 milimetri, potrivit poliției.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Avea aceste trei arme și o cantitate mare de muniție”, au spus polițiștii.
Hale, despre care se crede că este o fostă elevă a Covenant Presbyterian Church School, a fost împușcată mortal de poliție.
Hale nu avea antecedente penale.
Victimele sunt trei elevi, Evelyn Dieckhaus, Hallie Scruggs și William Kinney, toți în vârstă de 8 sau 9 ani, și trei angajați ai școlii - Katherine Koonce, în vârstă de 60 de ani, Cynthia Peak și Mike Hill, ambii în vârstă de 61 de ani.
„Credem că avea resentimente față de acea școală, dar nu am încă toate detaliile”, a spus șeful poliției din Nashville, John Drake.
Poliția crede că Hale a planificat atent masacrul. A întocmit o hartă detaliată a zonei și a supravegheat clădirea înainte de atac.
De la începutul anului, cel puțin 4 atacuri armate în masă au avut loc în școlile din Statele Unite.
Cea mai marcantă dramă recentă s-a produs la Uvalde, în Texas, în mai, unde un tânăr cu o armă semi-automată a ucis 19 copii şi doi profesori.
Editor : M.B.