VIDEO. Au apărut imagini care ar arăta crucișătorul „Moscova” imediat după ce a fost lovit
Data actualizării: Data publicării:
Imagini care ar arăta crucișătorul „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, imediat după ce a luat foc au fost difuzate de o agenție din Turcia. Kievul spune că nava a fost lovită de rachete trase de armata ucraineană, în timp ce Rusia spune că la bordul vasului a izbucnit un incendiu.
Ucraina a anunțat miercuri seară că a lovit cu rachete și avariat nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul „Moscova”. Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene a confirmat că „Moscova” este nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni să se predea și care a primit în replică celebra înjurătură „Russian warship, go fuck yourself”.
„Rachetele Neptun care păzesc Mara Neagră au provocat avarii serioase navei rusești. Glorie Ucrainei!”, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Maxim Marcenko, pe canalul său de Telegram.
Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici a declarat și el într-o intervenție pe YouTube că „s-a petrecut o surpriză cu nava-amiral a flotei ruse din marea Neagră”. Potrivit consilierului, nava ar avea un echipaj de 510 marinari, iar salvarea lor ar fi dificilă, din cauza vremii rele.
Crucișătorul „Moscova” din flota Mării Negre a fost serios avariat ca rezultat al exploziei muniției de la bord, care a fost provocată de un incendiu, iar echipajul a fost evacuat, a anunțat pe de altă parte agenția de presă rusă Tass, citând Ministerul Apărării de la Moscova.
„Ca urmare a unui incendiu, muniția de bordul crucișătorului Moscova a explodat. Nava a fost serios avariată. Întreg echipajul a fost evacuat”, se arată în declarația ministerului rus, care a adăugat că investghează cauzele incendiului.