BBC: Semnificația atacului asupra crucișătorului „Moscova”: „Este simbolul puterii navale ruse în Marea Neagră”

Data actualizării: Data publicării:
Crucișătorului „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagră. Imagine de arhivă.
Crucișătorului „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagră. Imagine de arhivă. Foto: Profimedia

Atacul asupra crucișătorului „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagră, are valoare simbolică și militară, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC.

Petersen este directorul Institutului de Studii Maritime pentru Rusia de la Colegiul Naval de Război al SUA. El spune că este prea devreme pentru a ști exact natura incidentului care implică nava, dar că „se pare că ucrainenii au reușit să obțină o victorie semnificativă pe mare”.

„Cred că este un atac cu valoare atât militară, cât și simbolică. Acesta este nava-amiral a flotei Rusiei de la Marea Neagră, este simbolul puterii navale ruse în Marea Neagră”, a spus el.

Autoritățile ucrainene au anunțat că au lovit crucișătorul cu rachete „Neptun”, provocându-i pagube grave. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că nava a fost evacuată după un incendiu la bord care a provocat explozia muniției.

„Moscova” este nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, lansată la apă în 1983, sub numele „Gloria”. Armamentul principal de la bordul navei este constituit din 16 lansatoare de rachete Vulkan P-1000.

Petersen spune că ucrainenii au pierdut cea mai mare parte a marinei când Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014, așa că atacul de acum „este important din punct de vedere simbolic, pentru că arată că ucrainenii sunt în continuare capabili să lovească puterea militară rusă astfel încât să provoace supărare la Moscova”.

El adaugă că incidentul poate avea și „o valoare militară importantă”, deoarece marina rusă poate fi împinsă mai departe de țărm.

„Acest lucru ar putea afecta capacitatea marinei ruse de a oferi sprijin direct militarilor de pe țărm și de a asigura apărare aeriană în regiunile de coastă”, a exlicat Petersen.

Ucraina a anunțat miercuri seară că a lovit cu rachete și avariat nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul „Moscova”. Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene a confirmat că „Moscova” este nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni să se predea și care a primit în replică celebra înjurătură „Russian warship, go fuck yourself”.

„Rachetele Neptun care păzesc Mara Neagră au provocat avarii serioase navei rusești. Glorie Ucrainei!”, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Maxim Marcenko, pe canalul său de Telegram.

Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici a declarat și el într-o intervenție pe YouTube că „s-a petrecut o surpriză cu nava-amiral a flotei ruse din marea Neagră”. Potrivit consilierului, nava ar avea un echipaj de 510 marinari, iar salvarea lor ar fi dificilă, din cauza vremii rele.

Crucișătorul „Moscova” din flota Mării Negre a fost serios avariat ca rezultat al exploziei muniției de la bord, care a fost provocată de un incendiu, iar echipajul a fost evacuat, a anunțat pe de altă parte agenția de presă rusă Tass, citând Ministerul Apărării de la Moscova.

„Ca urmare a unui incendiu, muniția de bordul crucișătorului Moscova a explodat. Nava a fost serios avariată. Întreg echipajul a fost evacuat”, se arată în declarația ministerului rus, care a adăugat că investghează cauzele incendiului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri