VIDEO. A ațipit Joe Biden în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice?

Data actualizării: Data publicării:
biden somn
Joe Biden, în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice. Foto: Captură Youtube GBNews

Aflat, luni, la Conferința ONU privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow, Joe Biden a fost surprins de jurnaliști în timp ce părea că ațipește. Președintele american și-a închis ochii, de mai multe ori, pentru zeci de secunde și „s-a trezit” abia când un consilier s-a apropiat pentru a-i spune ceva.

Într-un videoclip distribuit pentru prima dată de un reporter pentru The Washington Post, Joe Biden poate fi văzut în timp ce închide ochii când în sală era rostit un discurs și rămâne așa pentru câteva zeci de secunde.

În tot acest timp, vorbitorul remarca în discursul său că liderii mondiali reuniți pentru conferința de la Glasgow au „puterea de a lua decizii și de a ajunge la acorduri care vor afecta viețile generațiilor viitoare”, scrie The Independent.

Biden „s-a trezit” abia când un consilier s-a apropiat de el pentru a-i spune ceva la ureche, apoi și-a frecat ochii și a urmărit discursul premierului Italiei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ulterior, președintele Statelor Unite a urcat pe scenă pentru a-și lansa propriul avertisment cu privire la soarta iminentă a schimbărilor climatice.

Joe Biden are 78 de ani și este cea mai în vârstă persoană care a ocupat funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Citește și: Peste 100 de lideri ai lumii promit să pună capăt defrișărilor până în 2030. Angajamentul, luat de țările în care sunt 85% din păduri

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri