Victorie fără precedent pentru fermierii americani. Producătorul de tractoare John Deere le-a dat voie să își repare singuri utilajele

Data publicării:
combină agricolă recoltează orez
Până acum, fermierii erau obligați să folosească doar anumite piese de schimb și să își repare utilajele la service-uri autorizate. Foto: Profimedia Images

Producătorul de tractoare John Deere a fost de acord să le dea clienților americani dreptul de a repara echipamentul pe care l-au cumpărat de la această companie, informează BBC.

Până acum, fermierii erau obligați să folosească doar componente autorizate și să apeleze la serviciile stațiilor specializate în repararea utilajelor agricole.

Deere and Co. Este unul dintre cei mai mari producători de utilaje agricole din lume. Grupurile care luptă pentru drepturile consumatorilor au cerut de ani de zile companiilor să le permită clienților să își repare toate produsele, de la smartphone-uri la tractoare.

Federația Americană a Biroului Agricol (AFBF) și Deere & Co. au semnat duminică un memorandum de înțelegere prin care posesorii utilajelor și tehnicienii independenți nu vor avea dreptul să dezvăluie secrete comerciale, să schimbe măsurile de siguranță sau cele care controlează emisiile de gaze și să manipuleze nivelurile de putere ale utilajelor agricole.

Fermierii fac parte dintr-o mișcare populară care a pus presiune pe fabricanți să le permită clienților și atelierelor independente să repare singuri aparatele achiziționate de la acești producători.

tractor pe câmp
Fermierii fac parte dintr-o mișcare populară care a pus presiune pe fabricanți să le permită clienților și atelierelor independente să își repare singuri aparatura cumpărată de la acești producători. Foto: Profimedia Images

Compania Apple a lansat în 2022 o schemă de auto-reparații care le oferă clienților abilitatea de a-și înlocui propriile baterii, ecrane și camere ale celor mai noi variante de iPhone.

Marea Britanie și Uniunea Europeană au politici care le impun producătorilor să pună la dispoziția clienților și companiilor independente piese de schimb pentru anumite echipamente electronice.

„Consumatorii s-au plâns că produsele nu doar că se strică mai repede decât înainte, dar repararea lor este de multe ori prea costisitoare, dificilă din cauza lipsei de piese de schimb și uneori imposibilă”, potrivit Serviciului de Cercetare al Parlamentului European.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...