Vedetele occidentale îi întorc spatele lui Putin. Steven Seagal rămâne o voce izolată în sprijinul președintelui Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Steven Seagal în 2016.
Vladimir Putin și Steven Seagal în 2016. Foto: Profimedia

Actorul Steven Seagal a rămas o voce izolată în sprijinul președintelui Rusiei, după ce Gerard Depardieu, Silvio Berlusconi și alte vedete i-au întors spatele lui Vladimir Putin și condamnă invazia din Ucraina, relatează The Guardian.

Seagal a dat duminică o petrecere într-un restaurant de lux din Moscova, de ziua lui. A împlinit 70 de ani.

„Fiecare dintre voi sunteți familia și prietenii mei. Și vă iubesc pe toți. Suntem împreună, la bine și la greu”, a spus Seagal.

La masa de lângă Seagal se aflau unii dintre cei mai importanți susținători ai Kremlinului, inclusiv redactorul-șef al rețelei de știri controlate de stat RT, Margarita Simonian, și Vladimir Soloviev, unul dintre cei mai cunoscuți propagandiști ai Rusiei, care a tradus în rusă discursul lui Seagal.

Actorul, care spune că e budist, are de multă vreme o relație strânsă cu președintele rus Vladimir Putin și a primit cetățenia rusă în 2016.

El a spus că anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a fost „foarte rezonabilă” și l-a descris pe președintele rus drept „unul dintre cei mai mari lideri mondiali în viață”.

După invadarea Ucrainei, el a continuat să-l sprijine pe Putin, spunând că o „entitate exterioară” este de vină pentru că a întors cele două țări una împotriva celeilalte.

Kremlinul și mass-media controlată de stat au cultivat de zeci de ani prietenia lui Putin cu celebrități occidentale precum Seagal, pentru a-i îmbunătăți imaginea în țară și în străinătate.

Dar numărul vedetelor și politicienilor occidentali care se distanțează de Putin a crescut rapid în ultima lună. Unul dintre primii prieteni ai lui Putin care a condamnat acțiunile Rusiei a fost superstarul francez Gerard Depardieu, care a denunțat „excesele nebunești și inacceptabile” ale lui Putin în Ucraina.

Depardieu a devenit cetățean rus în 2013, după ce a criticat guvernul francez pentru politicile sale fiscale. Acum, însă, el a cerut Rusiei să „oprească luptele și să negocieze”.

Declarațiile lui Depardieu au fost primite cu furie în Rusia, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, spunând că actorul „nu a înțeles” situația din Ucraina. Unii oficiali ruși i-au cerut lui Putin să-i anuleze cetățenia lui Depardieu.

Criticile față de acțiunile Rusiei au crescut și mai mult după ce au apărut imagini cu cadavrele unor civili pe străzile din Bucha, o dovadă a amplorii atrocităților pe care forțele ruse le-au comis în Ucraina.

Sâmbătă, fostul premier italian Silvio Berlusconi a spus că este „foarte dezamăgit și întristat” de comportamentul liderului rus.

Berlusconi, considerat a fi un admirator al stilului macho de guvernare al lui Putin, a vizitat o podgorie din Crimeea împreună cu liderul rus la scurt timp după ce Moscova a anexat peninsula în 2014.

Miliardarul a spus acum că Rusia este responsabilă pentru „masacrele civililor din Bucha și din alte părți, adevărate crime de război”.

Putin a fost criticat și de așa-numita tabără occidentală anti-establishment – jurnaliști și celebrități care și-au exprimat anterior sprijinul pentru Rusia, în timp ce criticau „imperialismul american”.

La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, regizorul american Oliver Stone, care a apărat acțiunile Rusiei în Crimeea în documentarele sale și a susținut în 2017 o serie de interviuri cu liderul rus, a scris pe Twitter că „agresiunea lui Putin în Ucraina” este o „greşeală”.

„Deși Statele Unite au multe războaie de agresiune pe conștiință, aceasta nu justifică agresiunea lui Putin în Ucraina. Rusia a greșit când a invadat Ucraina,” a scris el.

Mark Galeotti, autorul cărții „Trebuie să vorbim despre Putin” și membru al Royal United Services Institute, spune că Putin probabil „nu a avut niciodată prea multă încredere în prietenii străini”, dar cele mai recente critici ale personalităților pro-Kremlin arată acum izolarea tot mai mare în care se află Rusia.

„Când singurii prieteni adevărați ai unei mari puteri par să fie Siria, Venezuela și Nicaragua, trebuie să întrebi unde ai greșit”, spune el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...