Varșovia doreşte ca Joe Biden să anunțe stabilirea de baze permanente NATO în Polonia, săptămâna viitoare

Data publicării:
Joe Biden, preşedintele SUA, susţine un discurs în Polonia, pe 26 martie 2022.
Joe Biden, preşedintele SUA, va vizita Polonia în perioada 20-22 februarie. Foto: Profimedia Images

Viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk a declarat luni că guvernul de la Varşovia doreşte ca preşedintele american Joe Biden să "anunţe stabilirea de baze militare permanente ale NATO" în Polonia în timpul vizitei sale în această ţară, săptămâna viitoare, informează Agerpres.

Totuşi, a admis oficialul polonez, aceasta "este o decizie care depinde de SUA". Dar "Biden va anunţa anumite planuri" în timpul acestei vizite, a menţionat viceministrul Arkadiusz Mularczyk, vorbind la un post de radio polonez.

"Nu aş dori să vorbesc înaintea preşedintelui Biden, în aproximativ 12 zile vom şti care sunt planurile şi deciziile sale", a adăugat el.

Casa Albă a confirmat vineri că Joe Biden va efectua în perioada 20-22 februarie o vizită oficială în Polonia, unde se va întâlni cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu ceilalţi şefi de stat sau de guvern din ţările care formează "Grupul celor nouă de la Bucureşti", printre care și România.

Potrivit presei poloneze, preşedintele american va susţine la Varşovia un discurs ce va marca trecerea unui an de când a început invazia rusă în Ucraina.

Pe de altă parte, viceministrul polonez de externe spune că relațiile între Washington şi Varşovia sunt foarte bune. Insistând pe ideea instalării unei baze militare permanente NATO în Polonia, el a spus că "dacă privim prezenţa americană în Polonia dintr-o anumită perspectivă, este clar că niciodată nu a fost un moment mai bun pentru aceasta".

Statele Unite au aprobat recent vânzarea către Polonia a unor lansatoare multiple de rachete HIMARS, contract care, cu muniţia aferentă, este estimat la circa 10 miliarde de euro, iar acesta urmează altor achiziţii masive de armament american anunţate în ultimele luni de guvernul polonez.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”