Vaccinul anti-Covid ar putea fi obligatoriu pentru călătoria cu avionul. Anunțul unei companii aeriene

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat merge pe culoarul unui avion cu scaune goale
Vaccinul anti-Covid ar putea fi obligatoriu pentru călătoria cu avionul. Foto: Guliver / Getty Images

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile operate de Qantas, a anunțat șeful companiei aeriene australiene, citat de BBC.

Șeful transportatorului aerian, Alan Joyce, a declarat că aceasta va fi "o necesitate" atunci când vor fi disponibile vaccinuri.

Australia și-a închis frontierele la începutul pandemiei și le-a cerut celor care se întorc în țară să intre în carantină.

Mai recent, țara s-a bazat pe blocaje, testări pe scară largă și depistarea rapidă contactelor pentru a împinge infecțiile zilnice la un nivel apropiat de zero.

Într-un interviu acordat luni rețelei australiene Nine, Joyce a spus că Qantas se uită la modalități de a-și schimba termenii și condițiile pentru pasagerii internaționali, deoarece industria, care a fost puternic afectată de restricțiile de călătorie, analizează modalitățile de a merge mai departe.

"Vom solicita oamenilor să se vaccineze înainte de a putea urca în aeronavă ... pentru pasagerii internaționali care ies și pentru oamenii care părăsesc țara credem că este o necesitate", a declarat el.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri