Va izbucni un nou război mondial? Românii sunt îngrijorați de criza dintre SUA și Iran
Criza iraniană aduce o mulțime de întrebări: va izbucni un război mondial? Cum ar putea interveni marile puteri? Cum va riposta Iranul? Și lista continuă. De mult nu a mai fost atâta incertitudine pe plan internațional.
Căutările pe internet legate de Iran și un potențial război mondial au atins un record în România. Au crescut din momentul în care comandatul iranian Qasem Soleimani a fost ucis într-un atac al Statelor Unite. Așadar, suntem sau nu în anticamera celui de-al treilea război mondial?
Așa cum stau lucrurile acum, răspunsul e NU. Chiar dacă sunt mulți cei care au catalogat asasinarea lui Soleimani un act de război, un eventual conflict deschis ar fi între Statele Unite și Iran. Celelalte forțe majore, precum Rusia și China, privesc, deocamdată, de pe margine escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Iranul o scoate la rampă pe fiica lui Soleimani
Și totuși, Iranul a jurat răzbunare. Cum ar putea acționa? Un înalt responsabil militar spunea marț că Teheranul are la dispoziție 13 scenarii. Chiar și cel mai simplu echivalează cu un coșmar de proporții istorice pentru Statele Unite, declara același oficial.
13 scenarii au mai fost evocate și în 2008 când relația celor două țări se degradase.
Vedem deja o retorică agresivă, Iranul a scos-o la rampă pe fiica comandantului defunct, iar marți a declarat Pentagonul organizație teroristă.
Generalul războaielor ascunse face victime acasă, printre ai săi
Milioane de oameni au fost marți pe străzile din Iran în ziua înmormântării lui Qasem Soleimani, comandantul ucis de americani. Oamenii s-au călcat în picioare, la propriu, pentru a-i atinge sicriul înaintea înhumării. Mai mult de 50 dintre ei au murit, peste 200 au fost răniți. Din enorma busculadă, singurele imagini transmise de presa locală au fost fotografii cu pantofii victimelor, în rest nimic care să sugereze altceva decât adorație până la moarte pentru liderul defunct.
Citiți și: Șeful Pentagonului: Un atac coordonat de Soleimani era o chestiune de „zile”
Raza de acțiune a rachetelor iraniene
Rachetele cu rază scurtă și medie de acțiune sunt unul dintre atuurile puterii militare a Iranului. E cel mai mare arsenal din Orientul Mijlociu. Și cea mai performantă rachetă de producție locală poate lovi inclusiv în Europa. Restul sunt suficient de puternice să distrugă ținte din Orientul Mijlociu unde există o importantă prezență americană. Rolul scutului de la Deveselu ar fi, în eventualitatea unui atac, să lanseze rachetele care distrug proiectilul inamic în aer.
Printr-un anunț de ultim moment, NATO a informat marți că a început să-și mute personalul din Irak în alte baze din țară și din străinătate de teamă să nu fie ținta represaliilor iraniene. Printre soldații retrași din teren se numără și 14 români care aveau misiunea de a instrui trupele irakiene.
Cea mai la îndemână ripostă. Ce va face NATO?
Cea mai la îndemână ripostă ar fi atacarea forțelor americane aflate în Orientul Mijlociu fie direct, fie prin interpuși. Dar diferența de capacitate militară e atât de mare între cele două țări, încât într-o confruntare directă, Iranul n-ar avea nicio șansă.
Și dacă se va ajunge la atacarea unor ținte americane, ce va face NATO în virtutea articolului 5 din tratatul Alianței? Această garanție a apărării colective a fost invocată o singură dată, după atacurile de la 11 septembrie 2001. Acum e puțin probabil ca statele aliate să-și dorească să se amestece în disputa Iran-SUA, iar dacă americanii vor continua pe calea confruntării probabil o vor face fără să ceară ajutorul sau încuviințarea aliaților.
Marii jucători de pe scena internațională: Uniunea Europeană, Rusia și China, cum se raportează la evenimentele din ultimele zile?
Uniunea Europeană a dovedit, încă o dată, că mai are multe de învățat la capitolul politică externă. Miniștrii de resort se vor reuni la Bruxelles abia vineri, iar mesajele venite individual sunt de îngrijorare, apel la calm și dialog și în general declarații irelevante pentru seriozitatea problemei din Orientul Mijlociu. Uniunea Europeană a ratat un moment important de a se poziția ca un factor de influență. Marele beneficiar al acestei bâlbâieli ar putea fi Rusia, care poate rapid să intre în pielea mediatorului și în același timp să adâncească ruptura dintre UE și SUA.
Citiți și: Klaus Iohannis: UE ar trebui să aibă o voce mai puternică în criza din Orientul Mijlociu
Într-un punct atât de tensionat, Angela Merkel merge la Moscova și nu la Washington. Se va întâlni sâmbătă cu Vladimir Putin, care, la rândul lui, tocmai a făcut o vizită-surpriză, marți, în Siria, la Bashar al-Assad.
Citiți și: Germania își retrage o parte dintre soldații staționați în Irak
Se adaugă listei beneficiarilor China, care ani la rând a fost rezervată în politica externă. Dar criza iraniană ar putea fi oportunitatea pe care o aștepta pentru a se profila într-o alternativă la Statele Unite. Știm deja că Beijingul e acum principala sursă de ajutor financiar pentru țările în curs de dezvoltare, și-a extins prezența militară în străinătate și comerțul de armament. E așadar un prilej de a-și consolida și interesele strategice în Orientul Mijlociu.
Urmăriți mai jos o analiză a contextului în care intervin aceste tensiuni făcută duminică seara, 5 ianuarie, la Digi24, de fostul ministru de externe Cristian Diaconescu:
Războiul declarațiilor SUA-Iran
În prima linie a declarațiilor războinice sunt, azi, miniștrii de externe ai Iranului și Statelor Unite. Oficialul de la Teheran susține că americanii nu mai sunt bineveniți în Orientul Mijlociu, în timp ce secretarul de Stat al SUA amenință că orice mișcare greșită va fi aspru pedepsită.
Javad Zarif, ministrul de Externe al Iranului: „Zilele lor în regiunea noastră sunt numărate, nu pentru că ar întreprinde cineva o acțiune contra lor, ci din cauza faptului că nu sunt bineveniți.
Acesta este terorism de stat, este un act de agresiune contra Iranului, echivalează cu un atac armat contra Iranului și vom răspunde.
SUA trebuie să se trezească la realitate, oamenii din această regiune sunt furioși, oamenii din această regiune vor ca SUA să plece. SUA se află în regiune de mulți ani și nu a adus niciun fel de siguranță.
El (n.r: Donald Trump) arată comunității internaționale că nu respectă legile internaționale, că este pregătit să comită crime de război, pentru că atacarea siturilor culturale înseamnă crimă de război”.
Mike Pompeo - secretarul de stat al SUA: „Zarif este un propagandist de primă mână. A fost decizia corectă, am evaluat corect (situația, n.r.). Pentagonul a făcut o treabă excelentă, iar președintele a luat o decizie total legitimă, justificată și în conformitate cu strategia noastră. În cazul în care iranienii fac altă alegere greșită, președintele va răspunde în același mod în care a făcut-o săptămâna trecută: decisiv, serios și care a avertizat Iranul despre constrângerile pe care le vom pune asupra regimului pentru a nu mai pune în pericol viețile americanilor”.
Citiți și: Milițiile paramilitare șiite din Irak își unesc forțele într-un front comun anti-SUA
Istoria complicată a relațiilor SUA – Iran
„Iranul, sub conducerea măreaţă a şahului, este o insulă de stabilitate într-una dintre cele mai tumultoase regiuni ale lumii”, spunea fostul președinte american Jimmy Carter în 1977.
„Regimul iranian este lider în finanțarea terorismului. Exportă rachete și alimentează conflicte în Orientul Mijlociu” - spunea președintele american Donald Trump, în 2018.
Iranul, finanțat de SUA în timpul șahului
La începutul Războiului Rece, Iranul era considerat de americani un bastion împotriva expansiunii sovietice și o sursă de stabilitate în Orientul Mijlociu. Statele Unite au pompat sute de milioane de dolari în economia monarhiei și au ajutat la înființarea brutalei poliții secrete Savak de reputația căreia aveau să se lege cele mai flagrante încălcări ale drepturilor omului. În tot acest timp, șahul avea parte de primiri opulente la Washington.
Dar acasă, șahul era tot mai disprețuit, economia își pierduse avântul, abuzurile se înmulțeau.
Ca un butoi cu pulbere, toate nemulțumire poporului au explodat în stradă. Șahul a fugit din țară și nu s-a mai întors niciodată. A fost sfârșitul a 2.500 de ani de monarhie persană și începutul erei republicii islamice. A fost și momentul dezintegrării relațiilor americano-iraniene.
Ostatici 444 de zile. Criza de la ambasadă
1979. Ambasada americană din Teheran a fost ocupată de studenți iranieni. Studenții s-au luptat cu agenți de securitate timp de trei ore pentru a obţine controlul Ambasadei. Ostaticii americani au fost legați la ochi și scoși pe treptele ambasadei de către studenții revoluționari. Au fost 444 de zile de captivitate.
A urmat războiul dintre Iran și Irak în care americanii au fost de partea regimului de la Bagdad, ceea ce a adâncit și mai mult prăpastia dintre Teheran și Washington. Apoi…
SUA doboară un avion de linie iranian
Un avion de linie iranian a fost doborât de o navă de război a Statelor Unite în Golful Persic. Toți cei 290 de pasageri și membri ai echipajului au murit. Era în 1988.
Echipajul crucișătorului a acționat crezând că este vorba despre un avion de luptă pregătit de atac. După acest moment, programul nuclear al Iranului, început în anii 50, ia amploare cu ajutorul Rusiei.
Ambiții de putere nucleară
2005. Ambițiile de putere nucleară s-au consolidat cu venirea la putere a radicalului Mahmoud Ahmadinejad. Occidentul a recurs la sancțiuni severe care au strangulat sursele de venit ale Iranului pentru a împiedica finanțarea programului de îmbogățire a uraniului. Dar odată cu regimul au avut de suferit și oamenii.
Acordul nuclear încheiat în 2015 a fost mai mult decât un mijloc de a împiedica regimul de la Teheran să pună mâna pe arma supremă, bomba atomică. Analiștii au văzut o tentativă a lui Barack Obama de a oferi moderaților din Iran posibilitatea să schimbe în bine viața populației. Să constituie o alternativă durabilă și atrăgătoare conducerii religioase.
Minți strălucite și deschidere spre Occident
Și noua deschidere spre Occident se vede. După aproape 40 de ani de teocrație, Iranul nu mai înseamnă doar văl islamic și rugăciuni.
Sistemul de învățământ a dat unele dintre cele mai strălucite minți ale lumii, Maryam Mirzakhani, cea mai apreciată femeie matematician a ultimilor ani. Raportat la populație, numărul studenților iranieni e aproape egal cu cel al studenților din Statele Unite, țară a cărei economie e de 40 de ori mai mare. Există mall-uri, skate-parcuri și firme cunoscute și nouă.
Tinerii îmbrățișează cultura occidentală. Și plătesc pentru asta. Cei care au îndrăznit să apară într-un videoclip vizionat de peste un milion de ori au fost condamnați cu suspendare la un an de închisoare și 91 de lovituri de bici. Cu toate acestea, spre deosebire cu părinții lor, văd lumea în altă lumină:
Americanii? Îmi place tare mult de ei. Sunt așa interesanți și prietenoși. Îi iubesc.
Sunt oameni interesanți. E ceva ce avem în comun.
Și ce credeți că spun americanii despre voi?
Că suntem teroriști.
Serios?
Da. Ne urăsc.
Schimbarea de regim la Teheran, o strategie periculoasă
Și a mai existat o miză a acordului din 2015. Administrația americană de la acea vreme spera la o dezghețare a relațiilor bilaterale, poate chiar la o cooperare cu Iranul în lupta împotriva unei amenințări comune: ISIS.
Dar lucrurile n-au mers niciodată așa departe, blocaj pus pe seama opoziției ayatollahului.
„Comportamentul și obiectivele regimului nu se vor schimba, așa că singura soluție este schimbarea regimului”, spunea în 2017 John Bolton, consilierul lui Donald Trump.
„Avem un președinte dur şi un președinte la fel de interesat ca noi să schimbe regimul”, confirma în 2018 Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump
Și totuși, Sebastian Gorka, asistenul lui Trump, declara la BBC: „(Preşedintele, n.red.) nu crede în schimbarea regimului, consideră că o astfel de mişcare contravine stilului american. Nu intenţionăm să facem asta”.
Schimbarea de regim, spun analiştii, ar fi o strategie extrem de periculoasă şi, la cum arată acum datele problemei, probabil sortită eşecului.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
