Uniunea Europeană reacționează la interdicțiile impuse de Rusia: "Această acțiune este inacceptabilă"

Data publicării:
steaguri UE si Rusia
Uniunea Europeană a condamnat vineri decizia ''inacceptabilă'' şi nejustificată a autorităţilor ruse de a sancţiona opt cetăţeni europeni. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a condamnat decizia ''inacceptabilă'' şi nejustificată a autorităţilor ruse de interzice accesul pe teritoriul său a opt cetăţeni europeni, între care preşedintele Parlamentului şi un comisar, relatează AFP, citată de Agerpres.

''UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare ca răspuns la decizia autorităţilor ruse'', au avertizat preşedinţii a trei instituţii ale UE,  într-un comunicat comun.

”Condamnăm în cei mai duri posibil termeni decizia de azi a autorităților rusești de a impune interdicții pentru opt cetățeni ai Uniunii Europene de a intra pe terotoriul rusesc. Printre persoanele vizate se numără președintele Parlamentului European, David Sassoli; vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova, și alți șase oficiali din statele membre. Această acțiune este inacceptabilă, lipsită de orice justificare legală și este în întregime lipsită de temei. Măsura vizează direct Uniunea Europeană, nu doar persoanele sancționate”, se arată în declarația comună a Președinților Comisiei, Parlamentului și Consiliului European. 

Rusia a anunţat vineri sancţiuni împotriva a opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, ca represalii după cele instituite de UE în martie, pe fondul reînnoirii tensiunilor dintre Moscova şi Occident, notează AFP.

"Uniunea Europeană îşi continuă politica de măsuri restrictive unilaterale ilegale ce vizează cetăţeni şi organizaţii ruse", a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European David Maria Sassoli şi procurorul Berlinului Jorg Raupach, au interdicţie de a intra în Rusia.

Potrivit comunicatului, Rusia răspunde astfel în special la sancţiunile impuse de UE la 2 şi 22 martie unor înalţi responsabili ruşi, acte care vizează, consideră Moscova, "lansarea unei provocări deschise faţă de independenţa politicii interne şi externe ruse".

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...