Lupta împotriva coronavirusului ar putea avea efecte indirecte devastatoare în ţările sărace, precum decesul a 6.000 de copii în fiecare zi în următoarele şase luni, a avertizat miercuri Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) care a făcut apel la acţiuni urgente, relatează AFP, citată de Agerpres.
Conform celui mai sumbru dintre cele trei scenarii cuprinse într-un studiu al universităţii americane Johns Hopkins, până la 1,2 milioane de copii cu vârste sub 5 ani din 118 ţări ar putea muri în următoarele şase luni, victime ale sistemelor sanitare perturbate de lupta contra răspândirii bolii COVID-19, a explicat agenţia ONU într-un comunicat.
Aceste decese se adaugă celor 2,5 milioane de copii din această grupă de vârstă care mor în fiecare semestru în aceste state.
În aceeaşi perioadă, până la 56.700 de femei ar putea deceda din cauza îngrijirilor medicale precare înainte şi după naştere, pe lângă cele 144.000 care mor la ora actuală.
Acest bilanţ ar anihila "decenii de progres în reducerea deceselor ce pot fi prevenite la copii şi mame", a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.
"Nu trebuie să lăsăm mamele şi copiii să fie victimele colaterale ale luptei împotriva virusului", care a făcut aproape 290.000 de morţi în întreaga lume, a adăugat Fore într-un comunicat.
În ţările afectate de sisteme sanitare precare, COVID-19 perturbă lanţurile de aprovizionare cu medicamente şi accesul la alimente şi pune presiune pe resurselor umane şi financiare, explică studiul publicat în jurnalul The Lancet Global Health.
Măsurile de combatere a noului coronavirus - izolare, carantină, restricţii de circulaţie - şi temerile locuitorilor reduc numărul vizitelor în centrele medicale şi al procedurilor medicale vitale.
Studiul evocă îndeosebi planificarea familială, îngrijirea prenatală şi postnatală, naşterile, vaccinările, precum şi serviciile de prevenire şi tratament.
UNICEF subliniază că, până la jumătatea lunii aprilie, peste 117 milioane de copii din 37 de ţări este posibil să nu fi fost vaccinaţi împotriva rujeolei după ce campaniile de vaccinare au fost întrerupte de pandemie.
Asia de Sud ar fi cea mai afectată regiune, înaintea Africii subsahariene şi a Americii de Sud, cu bilanţuri deosebit de ridicate în Bangladesh, India, Brazilia, Republica Democrată Congo şi Etiopia.
Trebuie să "acţionăm acum pentru a stopa răspândirea bolii, pentru a ajuta bolnavii şi pentru a proteja personalul de urgenţă", a afirmat UNICEF solicitând fiecărui stat vizat să "continue să acţioneze pentru limitarea efectelor indirecte asupra copiilor" când epidemia va fi încetinită.
Redactare G.M.