Ungaria se retrage din banca rusească de la Budapesta sancţionată de SUA

Data publicării:
sediul din budapesta al bancii internationale de investitii a rusiei
Ungaria se retrage din banca rusească de la Budapesta sancţionată de SUA. Foto: Profimedia

Ungaria se va retrage din Banca Internaţională de Investiţii (IIB), o entitate rusească ce-şi are sediul la Budapesta şi care este vizată de noua serie de sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei, a anunţat joi guvernul condus de Viktor Orban.

„Rechemăm persoanele pe care le-am numit în posturi în cadrul Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB) şi ne retragem din această organizaţie”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul ungar al Dezvoltării Economice.

„În urma sancţiunilor, banca şi-a pierdut raţiunea de a exista”, adaugă acesta despre entitatea acuzată de spionaj de către Washington şi care în 2019 şi-a mutat sediul de la Moscova la Budapesta, relatează AFP, citată de Agerpres.

După declanşarea războiului ruso-ucrainean, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia au ieşit din capitalul acestei bănci fondate în 1970 de URSS şi care în prezent este deţinută majoritar de statul rus, cu alte participaţii doar din partea Cubei, Mongoliei şi Vietnamului.

O nouă serie de sancţiuni anunţată miercuri de Washington vizează de asemenea trei executivi ai Băncii Internaţionale de Investiţii, printre aceştia numărându-se şi un bancher ungur.

„Executivii IIB s-au coordonat cu oficialii Federaţiei Ruse asupra afacerilor IIB chiar şi după invazia Rusiei în Ucraina”, a motivat Trezoreria SUA.

Potrivit ambasadorului SUA la Budapesta, David Pressman, aceste sancţiuni „demonstrează că Washingtonul este pregătit să acţioneze în faţa alegerii liderilor ungari care se grăbesc să-şi extindă legăturile cu Rusia, în pofida agresiunii brutale contra Ucrainei". Declaraţia acestuia a venit după ce ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat marţi, în timpul unei vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...