Unde e Margarita? Fetița a dispărut în mod misterios după ce o femeie a venit la un cămin și indiciile trimit la un aliat al lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
carucoare copii disparuti din ucraina
Liderul unui partid din Rusia, aliat politic cheie al lui Vladimir Putin, a adoptat un copil răpit dintr-un orfelinat din Ucraina, arată o investigație a BBC. Margarita avea 10 luni când a fost luată din secția medicală a casei de copii, unde era tratată pentru bronșită. Numele fetiței, unul dintre cei aproximativ 20.000 de copii deportați de la începutul invaziei, a fost schimbat în Rusia, arată documentele. FOTO: Profimedia Images

Liderul unui partid din Rusia, aliat politic cheie al lui Vladimir Putin, a adoptat un copil răpit dintr-un orfelinat din Ucraina, arată o investigație a BBC. Margarita avea 10 luni când a fost luată din secția medicală a casei de copii, unde era tratată pentru bronșită. Numele fetiței, unul dintre cei aproximativ 20.000 de copii deportați de la începutul invaziei, a fost schimbat în Rusia, arată documentele.

Serghei Mironov, liderul în vârstă de 70 de ani al unui partid politic rus, apare într-un dosar de adopție al unei fetițe de doi ani care a fost luată în 2022 de soția acestuia. 

Copilul, numit inițial Margarita, a fost unul dintre cei 48 care au dispărut de la Casa de Copii din Herson când forțele ruse au preluat controlul orașului.  

La începutul anului, Curtea Penală Internațională (CPI) a emis mandate de arestare pentru Vladimir Putin și comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, sub acuzația că au deportat copii ucraineni în Rusia. Guvernul rus a susținut că nu e vorba de deportare, ci de evacuare a copiilor pentru a-i proteja de război. BBC a colaborat cu anchetatorul ucrainean pentru drepturile omului Victoria Novikova pentru a afla ce s-a întâmplat cu Margarita și cu ceilalți copii. Novikova a pregătit un dosar cu noi probe pentru procurorul general al Ucrainei, pe care îl va pune la dispoziția CPI.

Misterul din jurul dispariției Margaritei a apărut în august 2022, atunci când o femeie cu o rochie de culoarea liliacului a venit la spitalul pentru copii din Herson, unde copilul de 10 luni era tratat pentru bronșită. Margarita era cel mai mic copil de la orfelinat. Mama ei o abandonase la naștere.

Femeia s-a prezentat ca fiind „șefa afacerilor legate de copii de la Moscova”, își amintește doctorul Lyutikova. La acea vreme, Herson era sub control ucrainean. După mai multe telefoane primite de la un oficial rus, care fusese numit la conducerea casei de copii, Margarita a fost externată, iar angajații orfelinatului au primit indicații să o pregătească pentru o călătorie.

"Ne-a fost frică", a spus Lyubov Sayko, care a povestit că bărbați ruși - unii în pantaloni de camuflaj în stil militar, unul cu ochelari negri și ținând o servietă - au luat-o pe fetiță.   

Șapte săptămâni mai târziu, Igor Kastyukevich, un deputat rus îmbrăcat în haine militare, a ajuns la orfelinat pentru a organiza deportarea copiilor rămași, inclusiv a fratelui vitreg al Margaritei, Maxym. Imagini video - postate pe Telegram de domnul Kastyukevich - i-au arătat pe copii în timp ce erau urcați în autobuze și ambulanțe. "Copiii vor fi duși în condiții de siguranță în Crimeea", a spus atunci Kastyukevici, care a descris evenimentul ca pe o misiune umanitară.

Cine era femeia care venise la spital

Timp de cinci, BBC a încercat să afle ce s-a întâmplat cu Margarita și cu ceilalți 47 de copii. În primul rând s-a încercat identificarea femeii care a vizitat-o ​​pe Margarita la spital.

Victoria Novikova a descoperit un document rusesc prin care se permitea transferul Margaritei la un spital din Moscova pentru analize medicale. Pe document era trecut un nume: Inna Varlamova. Femeia a fost găsită pe rețelele sociale și a fost identificată de medicul Lyutikova. După cercetări s-a aflat că Inna Varlamova lucrează în parlamentul Rusiei, dar nu e clar în ce calitate, și deține proprietăți în Podolsk, lângă Moscova.

BBC Panorama și jurnaliștii din Ucraina au certificate de naştere falsificate, informații privind o adopţie secretă şi indicii care fac legătura cu Parlamentul rus.  

O sursă rusă a dat jurnaliștilor un document care arată că Varlamova s-a căsătorit recent cu politicianul Serghei Mironov, liderul Partidului Rusia Justă, și apropiat al lui Putin. El este vizat de sancțiuni inclusiv din partea Marii Britanii și ale UE.

Jurnaliștii au aflat ulterior, cercetând un certificat de naștere din decembrie anul trecut, că o fetiță de 14 luni pe nume "Marina" îi avea ca părinți pe Inna Varlamova și Sergey Mironov. Data nașterii copilului era 31 octombrie 2021 - aceeași zi în care s-a născut Margarita. „Când am văzut că ziua de naștere a Marinei era la fel cu cea a Margaritei, mi-am spus: bingo! Asta e”, a declarat Victoria.

Găsirea copiilor luați de ruși, un proces dificil

BBC a obținut dosarul de adopție al Margaritei. Margarita Prokopenko a primit numele Marina Mironova, după tatăl ei adoptiv Serghei Mironov. Ca loc de naștere este menționat Podolsk. Guvernul rus a spus că nu cunoaște cazul Margaritei și că nu poate comenta. Nici Serghei Mironov și Innei Varlamova nu au comentat nimic întrebați fiind despre Margarita.

Convenția de la Geneva, care definește ce înseamnă crimă de război, spune că este ilegală deportarea civililor în timp de război, cu excepția cazului în care este esențială din motive de securitate sau militare imperative și este temporară. Convenția interzice, de asemenea, schimbarea statutului de familie al unui copil.

Se crede că aproape toți ceilalți copii care au fost luați din casa de copii sunt în Rusia. Cel puțin 17 sunt în Crimeea, potrivit autorităților ruse. Toți au rude în Ucraina, spune Victoria Novikova.

Ucraina spune că a identificat 19.546 de copii care au fost duși în Rusia. Susține că mai puțin de 400 s-au întors. Rusia contestă aceste cifre.

Moscova spune că va reuni copiii cu familia sau prietenii dacă se face o cerere justificată, dar mulți părinți nu știu unde le sunt copiii. Procesul de găsire și recuperare a acestora este dificil și complex.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...