Cadavrul unei balene despre care se crede că este unul dintre cele mai mari găsite vreodată în Marea Mediterană a fost recuperat de pe coasta de sud a Italiei, informează BBC.
Scafandrii din Paza de coastă au localizat duminică balena în afara portului Sorrento, în apropiere de Napoli. Ei au fost conduși la mamiferul mort de un pui de balenă care era agitat.
Descoperirea balenei a declanșat o operațiune de amploare pentru recuperarea cadavrului de 70 de tone, iar finalul acesteia a avut loc miercuri.
Paza de coastă a anunțat că este "probabil una dintre cele mai mari" balene descoperite în regiune.
La scurt timp după ce scafandrii au descoperit cadavrul, acesta s-a ridicat la suprafață, iar autoritățile au decis să îl transporte din zonă și îl aducă la sol.
Două vase au fost implicate în operațiunea de recuperare și cadavrul remorcat a ajuns miercuri în portul Napoli.
Cadavrul urmează să fie verificat de către biologi marini și alți experți, pentru a se stabili cauza morții. Există și planuri pentru expunerea scheletului uriaș într-un muzeu.
Editor : V.M.